Numirea este considerată până la urmă o încununare a activității de aproximativ două decenii pe care a desfășurat-o în acest domeniu de activitate.
Începând din data de 3 martie 2020 Leo Kohut a primit ordinul de exercitare temporară a funcției de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) și astfel a preluat prerogativele de conducător al instituției.
„Am o vechime de 20 de ani în cadrul acestei instituții. În această perioadă practic am desfășurat activitate atât pe partea de relații de muncă cât și pe partea de sănătate și securitate în muncă, ocupând de-a lungul timpului atât funcții de execuție cât și funcții de conducere. Consider că este o încununare a activității pe care am desfășurat-o în cadrul Inspectoratului pentru că mi-am adus aportul la îndeplinirea obiectivelor în aceștia ani de zile”,
Leo Kohut, inspector șef ITM Botoșani
De asemenea, noul șef susține că a avut o relație bună cu partenerii, respectiv sindicatele, patronatele și chiar mass media locală.
Iar ceea ce își dorește pe viitor este, pe de o parte, cu angajatorii să organizeze cât mai multe sesiuni de informare, pentru ca aceștia să afle reglementările legale în vigoare.
„Nu vreau să pornim de la premiza că toți vor să încalce legea, să o ocolească și consider că o mare parte o face din necunoaștere. Însă, totodată pentru cei care cunosc legea și constatăm că totuși este rea voință și aici mă refer la munca nedeclarată, acolo vom fi exigenți pentru că nu este corect față de ceilalți. Pe o parte unii plătesc taxe și impozite, alții încearcă o concurență neloială”,
Leo Kohut, inspector șef ITM Botoșani
Un exemplu simplu oferit în acest sens este acela al lucrărilor de termoizolare, executate de firme autorizate care plătesc dări la stat și care sunt concurate de echipe „la negru” la prețuri mai scăzute și astfel mai accesibile pentru cetățeni. Iar aceste lucruri ar trebui să înceteze.
Nu în ultimul rând, Leo Kohut a declarat că își dorește ca salariații să își cunoască drepturile motiv pentru care și pentru ei vor fi organizate sesiuni de informare.
„Nu neg faptul că sunt situații în care nici noi nu îi mai putem ajuta și atunci intervine instanța de judecată dar atât cât sunt prerogativele pe care le avem, noi vom da tot ce avem mai bun ca să ne facem treaba pentru care am fost investiți. Nu în ultimul rând vreau să spun că la noi este o activitate de echipă, nu doar inspectorul și adjuncții. Trebuie să colaborăm în echipă, problematica este diversă, lucrurile sunt în continuă schimbare și de aceea eu mizez pe sprijinul colegilor”,
Leo Kohut, inspector șef ITM Botoșani
Dan Moldoveanu revine de astăzi pe funcția de inspector șef adjunct pe sănătate și securitate în muncă. Celălalt post de adjunct este ocupat de fostul subprefect Daniela Lozneanu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: