EXCLUSIV: Instanţa le-a dat sporurile înapoi celor 400 de angajaţi de la apă

 

Acţiunea înaintată Tribunalului Botoşani de către Sindicatul Apă Canal de la nivelul societăţii Nova Apaserv s-a finalizat în primă fază cu o sentinţă favorabilă organizaţiei sindicale şi implicit pentru cei 400 de salariaţi care fac obiectul acestui proces. Şi, cu toate că angajatorul are drept de recurs, hotărârea este definitivă şi executorie şi poate fi pusă în executarea imediat după ce este comunicată.

Judecătorii de la Tribunalul Botoşani au dat câştig de cauză organizaţiei sindicale care a deschis o acţiune în instanţă pentru anularea unei decizii dată de Consiliul de Administraţie de la nivelul Nova Apaserv prin care au fost suspendate o serie de sporuri. Este vorba despre sporul de fidelitate în procent de 10% din salariul de bază precum şi cel pentru condiţii deosebite de muncă de 15 puncte procentuale. „Instanţa s-a pronunţat, a câştigat reclamantul, adică sindicatul urmează să se redacteze hotărârea şi să fie comunicată şi probabil că unitatea va face şi recurs. Procesul a fost câştigat de salariaţi, s-a anulat hotărârea Consiliului de Administraţie şi decizia emisă de directorul general în baza hotărârii CA. Sentinţa este cu drept de recurs în 15 zile de la data comunicării”, a declarat Albert Tănasă, şef serviciu juridic Nova Apaserv.
Odată cu redactarea şi emiterea hotărârii judecătoreşti, liderii sindicali pot contracta serviciile unui executor judecătoresc pentru a o pune în executare chiar şi în termenul legal de 15 zile în care cealaltă parte are drept de recurs. „În materie de litigii de muncă, hotărârile Tribunalului sunt definitive şi executorii, deci nu sunt irevocabile pentru că mai este recurs. Deci recursul nu suspendă executarea, dacă sindicatul ar pune, astăzi dacă ar fi hotărârea redactată să o depună la un executor, este executorie. În materie de litigii de muncă recursul nu suspendă executarea, este regulă generală”, a mai spus Albert Tănasă. Ultimul termen din cadrul acestui proces a avut loc luni, 19 decembrie 2011. (G.E.)