EXCLUSIV : Candidaţii la şefia Vămii Botoşani s-au umplut de ruşine

 

Nici unul dintre cei doi concurenţi la şefia Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) nu a reuşit să promoveze examenul. Acesta a fost programat pentru perioada 1-5 iulie la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), iar la el au participat Ovidiu Marcean (foto), actualul şef al instituţiei şi Adrian Ignat, o persoană din afara sistemului vamal, care nu locuieşte în Botoşani.
Primul dintre aceştia a adunat 48,80 de puncte, iar cel de-al doilea 44,60. “Ca urmare, ambii candidaţi au fost declaraţi RESPINŞI, acesta fiind şi rezultatul final al concursului, conform listei afişate la sediul ANFP”, se arată într-un comunicat trimis de ANFP către Botoşăneanul.ro, la solicitarea redacţiei. În aceste condiţii, cum nici unul dintre candidaţi nu a reuşit nici măcar să se califice la interviu, este posibil ca Marcean să rămână director interimar până la organizarea unui nou concurs.