Excedent de personal la Şcoala de Arte şi Meserii Dorohoi

 

Un număr de 12 angajaţi din personalul nedidactic şi auxiliar de la Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Pillat” din municipiul Dorohoi îşi vor pierde locurile de muncă, începînd cu data de 1 septembrie 2010. Motivul principal ar fi faptul că instituţia educaţională este excedentară în raport cu numărul copiilor din unitate şi normativele în vigoare. Cei 12 angajaţi vor primi preavize de încetare a contractelor individuale de muncă începînd cu data de 30 iulie cu o valabilitate de 30 de zile, conform Codului Muncii. În condiţii normale, aceşti angajaţi urmau să îşi piardă locurile de muncă de la data de 1 aprilie 2010. însă la intervenţia Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean, aceştia vor fi menţinuţi în funcţii pînă la finalizarea anului şcolar. Cele două instituţii au intervenit la Consiliul Judeţean pentru sprijinirea acestor persoane, mai ales că, trei dintre ele, întrunesc condiţiile de pensionare anticipată din toamna acestui an. „Eu personal am avut o discuţie cu domnul preşedinte al CJ şi vreau să vă spun că am întîlnit din partea domniei sale o mare disponibilitate şi amabilitate, a fost destul de înţelegător şi m-a bucurat faptul că domnul preşedinte mi-a spus nişte lucruri în premieră şi anume că fostul centru şcolar care a fost desfiinţat să fie reabilitat prin comasarea centrului şcolar Dorohoi cu SAM „Ion Pillat” prin absorbţie ca toţi cei disponibilizaţi să treacă într-o unitate de asistenţă socială”, a declarat Maria Ţiprigan, preşedinte SIP.
În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, Consiliul Judeţean este cel care asigură cadrul legal necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind educaţia prin aprobarea ori de cîte ori este nevoie a organigramei şi a statelor de funcţii din astfel de instituţii.