Examinatori din Botoşani solicitaţi la Suceava pentru proba practică la obținerea permisului de conducere

Cinci examinatori din Botoşani îi vor sprijini pe cei suceveni, pentru a reduce decalajul existent între probele teoretice şi cele practice.

 

Două sesiuni suplimentare de examinare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, dedicate exclusiv candidaților reprogramați, vor fi organizate în data de 20 noiembrie pentru categoriile și subcategoriile B și în data de 27 noiembrie pentru categoriile și subcategoriile B, C și E.

 

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a emis miercuri un ordin în acest sens, la propunerea subprefectului Alexandru Salup și a șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor  Suceava, cms. Adrian Hlaghi.

 

„La nivelul Instituției Prefectului și al conducerii Serviciului Permise continuă eforturile de identificare a soluțiilor de reducere a decalajului existent între datele de susținere a probelor teoretice, respectiv a celor practice pe traseu, inclusiv prin constituirea în perioada imediată de sesiuni suplimentare de examinare la proba practică”, a transmis Moldovan, potrivit Monitorul de Suceava.

 

Potrivit celor transmise de prefectul sucevean, se rezolvă astfel „situația candidaților care din motive independente de voința lor nu au putut susține examinarea la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere în perioada 23 iunie – 15 octombrie 2021 constituie o preocupare permanentă”.

 

 

Ajutor de la Botoșani și Bacău

 

În acest sens, examinatorii proprii ai Serviciului Permise din Suceava vor fi sprijiniți de 5 examinatori din județul Botoșani, în data de 29 noiembrie, și cu 8 lucrători din județul Bacău, pentru perioada 2-3 decembrie.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store