Ex-subprefectul Paul Popa, pensionat de la MAI

 

Fostul subprefect al judeţului din anul 2009 se pensionează. El şi-a depus deja dosarul la Casa Judeţeană de Pensii şi aşteaptă să îşi primească decizia. Paul Popa a preferat să iasă din câmpul muncii la 55 de ani şi să se retragă la Botoşani.
El a lucrat în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor timp de aproximativ un deceniu, ultimul compartiment în care a activat fiind corpul de control al ministrului. În scurta perioada în care PSD a guvernat alături de PDL acesta a ocupat şi una din cele două funcţii de subprefect pe care Botoşani le avea la acea dată, după care s-a întors în structurile centrale ale MAI. „În câteva zile trebuie să îmi vină decizia de pensionare”, ne-a spus Paul Popa. În legislatura 2000 – 2004 acesta a fost consilier municipal, iar în 2008 a candidat din partea social-democraţilor pe colegiul Flămânzi, unde a ieşit deputat liberalul Florin Ţurcanu. Fostul subprefect nu are de gând să revină în politică, preferând să se ocupe de afacerea în panificaţie pe care o are la Botoşani. El ar urma să primească o pensie în jurul a 1.500 de lei.