"Evenimentul politic al anului" : Portariuc l-a lăudat pe Flutur - VIDEO cu "minunea" 

 

După un an în care atât din postura de candidat, cât şi de primar, l-a acuzat de tot felul de lucruri pe Cătălin Flutur, de la groapa de gunoi la câinii comunitari, primarul Ovidiu Portariuc a găsit în sfârşit ceva bun la predecesorul său în funcţie. Marţi edilul şef a predat cheile noilor proprietari ai locuinţelor de serviciu din Centrul Vechi.
Ovidiu Portariuc il lauda pe Catalin Flutur

Mulţumiri "administraţiei Flutur"

El a recunoscut atât faptul că lucrările la acestea sunt finalizate de mai multe luni, cât şi faptul că reabilitarea zonei istorice a oraşului s-a făcut printr-un program accesat de vechea administraţia a municipiului. Ca atare, a mulţumit „administraţiei Flutur că a început renovarea Centrului Vechi, a adus proiectul până în acest stadiu, lucruri pe care noi le preluăm şi mergem mai departe. Ce s-a făcut până acum este foarte bine ce s-a făcut, dar trebuie să mergem mai departe, să dăm viaţă Centrului Vechi, să continuăm renovarea”. Afirmaţia acestuia, venită după luni şi luni de critici violente la adresa lui Cătălin Flutur, i-a lăsat perplecşi pe jurnalişti, care l-au întrebat pe actualul primar cum de a ajuns să-şi laude predecesorul.

Deocamdată n-a găsit al doilea lucru pozitiv în activitatea fostei conduceri a Primăriei Botoşani

Acesta a încercat să explice faptul că a mai făcut-o, dar că presa preia cu precădere mesajele critice. „În momentul când spus ceva negativ accentuaţi probabil şi spuneţi că critic, iar atunci când spun un element pozitiv... De fiecare dată am spus că trebuie să vedem şi partea plină şi partea goală a paharului, şi lucrurile bune care s-au făcut şi cele mai puţin bune, şi realizările şi nerealizările, şi investiţiile, dar şi datoriile create”, a declarat Ovidiu Portariuc. În aceste condiţii jurnaliştii i-au solicitat primarului să mai dea un singur exemplu pozitiv despre „administraţia Flutur”, însă acesta a evitat, amânând elegant printr-un „haideţi să lăsăm pe mâine”. 




CITEŞTE ŞI:
 Portariuc a găsit lipsă o groapă de gunoi la „administraţia Flutur”
VEZI ŞI:
 Drum inaugurat de Ţurcanu cu candidaţi şi mulţumiri la Ţâbuleac – GALERIE FOTO