Evacuări la ANL-uri! Zeci de locuințe atribuite cu tertipuri legislative trebuie eliberate după ce DNA a sesizat Prefectura

Prima publicație de la Botoșani care a dezvăluit acest tertip legislativ de obținere a unei locuințe ANL a fost Botoșăneanul.

 

Cum funcționa „șmecheria” 

 

Zeci de botoșăneni, consilieri de la cabinetele policitienilor sau tineri cu carnet la principalele partide de la Botoșani, au obținut locuințe ANL fără să se fi aflat vreodată pe lista de așteptare, care presupune să îndeplinești și o serie de criterii.

 

Practic, titularul contractului de chirie îi primea în spațiu, iar după o perioadă ceda locuința cu totul și astfel co-chiriașul moștenea calitatea de titular de contract, în detrimentul oamenilor care „așteptau” pe listă de ani buni, eliberarea unei locuințe.

 

Mai mult decât atât, ulterior s-a descoperit că la momentul acestor cedări de apartamente s-au încălcat hotărâri de Consiliu Local aprobate în aplicarea legii cu locuințele ANL, care impuneau un termen de un an de zile de conviețuire chiriaș – co-chiriaș.

 

În cele mai multe dintre cazuri, titularul de contract părăsea spațiul după câteva luni de zile și ceda locuința persoanei inclusă ulterior.

 

Legal sau nu?

 

S-a procedat astfel în zeci de situații și, în ciuda semnalelor trase de Botoșăneanul, funcționarii din Primărie insistau că procedura este legală.

 

Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava a deschis un dosar penal prin care a cercetat modul în care s-au repartizat locuințe ANL prin includeri în spațiu. Au fost chemați la audieri funcționari din Primărie, consilieri locali, angajați de la Locativa și chiriași.

 

Dacă au existat plăți făcute între titularul contractului de contract și persoana primită în spațiu care „moștenea” locuința, procurorii nu au putut proba. Mai ales că toate persoanele chemate la audieri ar fi semnat declarații pe propria răspundere că locuințele s-au cedat fără niciun interes financiar la mijloc. Iar în lipsa unui flagrant, s-a mers pe buna credință a celor audiați.

 

DNA a trimis memoriu la Prefectură 

 

Ceea ce a dus la clasarea dosarului pe latură penală, însă demersurile pentru continuarea reparării acestor nedreptăți au continuat. DNA a transmis un memoriu Prefecturii Botoșani pentru inițierea unor acțiuni în instanță împotriva chiriașilor care au obținut locuințe ANL prin metoda includerii.

 

„Am înaintat 40 și ceva de acțiuni, pentru fiecare dosar în parte. Sunt persoane diferite, contracte diferite”,

Dan Nechifor, prefect

 

Urmează zeci de evacuări 

 

Procesele au fost deschise în scurtul mandat de prefect al lui Alexandru Colbu și continuate de Dan Nechifor. Se află pe rolul Judecătoriei Botoșani, fiind litigii pe drept comun, iar singura cale de atac este cu apel la Tribunalul Botoșani, ultima instanță care se poate pronunța pe această speță.

 

Prefectura a cerut: „constatarea nulității absolute a contractelor pentru că le-au ocupat persoane care nu îndeplineau criteriile la data la care le-au preluat. A fost un artificiu cu aceste includeri în spațiu, nu este legal, așa toată lumea ar eluda legea ANL-urilor și toți ar lua apartamente, fără criterii”.

 

Deja au început să apară primele sentințe care la instanța de fond par să fie defavorabile chiriașilor.

 

„În mare parte ne admite acțiunea, prima a fost de respingere, probabil nu au știut cum să interpreteze. Dar am declarat apel. În rest sunt admise, sau dacă sunt respinse, sunt respinse pentru că au rămas fără obiect, pentru că proprietarii au cedat apartamentele”,

Dan Nechifor, prefect

 

Există și cazuri în care chiriașii au renunțat de bună voie, iar acțiunile din instanță au fost astfel anulate.

 

Locuințele vor intra în patrimoniul orașului și vor fi repartizate conform listei de așteptare existentă la Primăria Botoșani. Iar evacuările sunt estimate a începe undeva prin toamnă.

 

„Soluția rămâne definitivă, se epuizează eventualele căi de atac și se face acțiune distinctă, noi locatorul, pentru evacuarea chiriașului care nu mai are contract. La momentul actual încă nu avem o situație de genul acesta, să inițiem o cerere de chemare în judecată pentru că nu avem hotătâri definitive”,

Narcis Ștefan, șef serviciu juridic SC Locativa SA

 

 

REMEMBER:

 

CUM pune fătuca PSD-ului gheara pe-o locuință ANL cu semnătura a doi șefi din Primărie – DOCUMENT

Dănuța, pe asta o știai? Șmecheria prin care au ajuns zeci de tineri să intre în ANL-uri sărind lista oficială - DOCUMENT

Fraieri vs. șmecheri la ANL-uri, unii aşteaptă ani de zile, alţii băgaţi în faţă prin tertipuri, intră în casele statului

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store