Eșec la licitația de aproape 30 de milioane de euro pentru noile căi de rulare ale tramvaielor: Nimeni nu vine să piardă bani

Unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din municipiul Botoșani bate deocamdată pasul pe loc. Și în mod neașteptat, investiția privitoare la modernizarea infrastructurii de transport în comun, finanțată de Uniunea Europeană, a stârnit interes din partea companiilor private, însă până la un anumit punct.

 

Nicio firmă nu a depus oferte

 

Este vorba despre binecunoscutul proiect ce vizează modernizarea celor două căi de rulare a tramvaielor spre Primăverii, respectiv Ion Pillat, știut și sub denumirea „Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul (proiectare și execuție) atât pe linia 101 cât și pe 102”.

 

Acest proiect ar aduce municipiul Botoșani mai aproape de civilizația regăsită în marile orașe din punctul de vedere al condițiilor de transport pentru călători. Discuțiile premergătoare implementării proiectului au fost numeroase și aprinse, cerându-se insistent mai degrabă autobuze electrice prietenoase cu mediul, în detrimentul tramvaielor. UE a oferit finanțare însă doar pentru cea de-a doua categorie, adică pentru tramvaie.

 

Semnarea contractelor de finanțare în precedentul mandat a continut în cel actual cu organizarea licitațiilor pentru atribuirea lucrărilor. Separat pe cele trasee, având în vedere anvergura proiectului.

 

Astfel, conform estimărilor au reieșit următoarele valori:

 

  • Traseu 101 - 67.481.894 lei
  • Traseu 102 - 67.704.279 lei
  •  

*în ambele contracte echivalentul în euro se ridică undeva la un prag de 14 milioane de euro

 

Luni, 23 noiembrie 2020, la ora 16:00 a fost termen limită de depunere a ofertelor.

 

„Din păcate, nu am avut nicio ofertă depusă în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii tramvaielor, licitație care a presupus realizarea proiectării și execuției. Vom schimba abordarea pentru această investiție, în sensul că vom scoate separat la licitație partea de proiectare, de unde să rezulte o valoare mai aproape de realitate și să scoatem ulterior la licitație execuția lucrărilor” ,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Cursul euro a diminuat valoarea lucrărilor 

 

În primă fază, valorile preconizate erau de circa 19 milioane de euro pentru unul dintre trasee și de 20 de milioane de euro pentru celălalt.

 

Între timp...

 

„La momentul depunerii cererii de finanțare sumele au fost într-adevăr de 19 și 20 milioane de euro. Dar între timp a intervenit o diferență de curs valutar și noi discutăm astăzi despre lei. Finanțarea a fost în euro la un curs mai mic, astăzi cursul este mai mare și dacă împărțim ies mai puțini bani în euro. Iar licitația aceasta nu a fost pentru toate aspectele care țin de investiție, managementul de proiect, dirigintarea, supervizarea și alte spețe bancare nu sunt acolo, dar completează sumele și conduc spre 19, respectiv 20 milioane de euro, din contractul de finanțare, la momentul acela”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

 

Companii private din Botoșani sau din alte județe ale țării s-au arătat interesate de licitația Primăriei, însă doar pentru a obține o imagine mai clară a lucrărilor care trebuie executate și a criteriilor financiare.

 

 

„Din clarificările care ne-au fost solicitate, am dedus că  nouă firme au fost interesate pentru primul lot și șapte7 firme pentru al doilea. Dar, din păcate, acest interes nu s-a concretizat și nu s-a materializat în depunerea de oferte pentru proiectarea și execuția acestor obiective”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Se organizează o nouă licitație 

 

Noul primar este convins de faptul că lucrările prevăzute în caietul de sarcini sunt la acest moment subevaluate. Și ca atare: „Vom scoate separat astfel încât să avem un proiect tehnic realizat de specialiști și vom verifica acel proiect tehnic, așa cum facem cu celelelate care sunt de anvergură, cu verificatori de proiect, iar devizul estimativ va conduce la o licitație pentru lucrări mai aproape de valoarea reală, acum fiind estimate la pachet”.

 

Constructori puțini, lucrări subevaluate 

 

 

Problema nu ar fi doar valoarea subestimată a lucrărilor, ci și numărul din ce în ce mai redus al constructorilor de anvergură, care să aibă capacitatea tehnică și financiară de a realiza un asemenea proiect.

 

„Există o penurie de constructori, asta poate fi o problemă. Și a doua, care este gravă, este bugetul. Pentru că atunci când s-a făcut SF-ul și bugetul, au greșit. Nimeni nu vine să piardă bani. Se întâmplă și pe alți bani europeni, pe apă sau altele, sunt lucrări la care nu vine nimeni pentru că au făcut un buget anum mulți ani de zile, nu l-au reactualizat pentru că nu au cum, au mers înainte fără ca cineva să fie foarte, foarte atent să pună prețurile în corelație cu realitatea. Și astăzi mai sunt locuri în care neatenția celor care au avut sarcina de a duce asemenea investiții la licitație sau execuție... A fost o lipsă de profesionalism. Atunci când nu vine nimeni, este un motiv clar: suntem mai puțini și nimeni nu vine să piardă”,

Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani

 

Omul de afaceri susține că la astfel de programe europene, unde bunul mers al lucrurilor se oprește la partea de atribuire a lucrărilor, pe sume subevaluate, este nevoie de corecții financiare între limite de 15 – 20 de puncte procentuale calculate în baza unei formule date de Guvernul României.

 

Corecturi necesare la proiecte depuse de ani de zile la un anumit curs euro și a căror finanțare s-a devalorizat în timp.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store