Gata lucrările, încă o stradă asfaltată spre Parcul Cornișa: Era un drum de pământ - VIDEO & GALERIE FOTO

Lucrările au durat aproximativ patru luni și au fost finalizate recent.

 

Asfalt pe încă un drum de pământ

 

Primăria Botoșani a asfaltat în această vară și strada Nicolae Sofian care se află în imediata apropiere a Centurii Pacea Ocolitor.

 

Lucrările de reabilitare și modernizare au fost efectuate pe contractul de întreținere străzi, de firma Conrec.

 

Drumul care se întinde pe aproximativ 500 de metri este cu o singură bandă, însă cu refugii pentru autoturismele care se întâmplă să se întâlnească pe traseu, pentru a nu fi create blocaje. Deși s-au purtat negocieri cu proprietarii terenurilor din zonă pentru cedarea unor suprafețe longitudinale în vederea lărgirii șoselei, acestea au eșuat în cele din urmă și s-a apelat la soluția refugiilor.

 

„În urmă cu ceva timp am finalizat asfaltarea drumului către Cornișa, cea de-a doua cale de acces. Era un drum de pământ către un obiectiv foarte important a municipiului Botoșani, unul dintre cele mai mari obiective cu care ne mândrim, care a însemnat o investiție substanțială pentru Primărie și era firesc ca acest drum să aibă asfalt”,

Cosmin Andrei, primar

 

”Era praf, o stradă neasfaltată”

 

Este practic al doilea acces către Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, accesibil mai ales pietonilor, distanța fiind oarecum mai scurtă.

 

Primarul care a efectuat vizite prin cartiere pentru discuții cu cetățenii susține că acest drum a fost modernizat mai ales după ce oamenii din zonă i-au solicitat acest lucru.

 

Și astfel a venit în întâmpinarea atât a riveranilor cât și a botoșănenilor care merg la Cornișa.

 

„A fost o promisiune a mea către botoșăneni pe care am făcut-o chiar de aici, că voi asfalta această stradă, Nicolae Sofian, care reprezintă o facilitate și către cei care locuiesc în zonă, nu doar către Parcul de Agrement Cornișa, pentru că deservește o zonă de case unde cetățenii aveau un acces greoi, era praf, o stradă neasfaltată. Iată una dintre promisiunile mele care a fost onorată”,

Cosmin Andrei, primar

 

Nu în ultimul rând, edilul șef susține că își dorește o semnalistică mai vizibilă, în sensul în care în zonă, la intrarea pe strada Sofian, să fie montat un panou mai mare cu numele parcului de agrement.