Enache : „Dl.preşedinte probabil n-a dormit nopţile pînă la preluarea spitalului”

 

Cornel Enache, deja fostul manager al Spitalului Judeţean, a aflat de la jurnalişti despre faptul că a fost demis. El nu a purtat în prealabil nici o discuţie pe această temă cu preşedintele Consiliului Judeţean şi nici nu a fost informat oficial despre dispoziţia acestuia. „Probabil că dispoziţia este legală. D-lui nu se joacă cu hîrtiile, cu dispoziţiile”, ne-a declarat medicul Enache. Acesta susţine că avea deja pregătită demisia şi că schimbarea conducerii de la „Mavromati” este normală atît timp cît managerul şi preşedintele CJ vedeau în mod diferit aplicarea reformei sanitare în spital. „Pentru mine acest an de manager este o mare dezamăgire”, a mai afirmat Cornel Enache, subliniind că nu a avut parte aproape de nici un sprijin al conducerii CJ, dimpotrivă a fost pus la zid pentru externalizarea laboratorului, că Direcţia de Sănătate Publică a avut o politică plină de secrete la adresa spitalului, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate una inflexibilă cu privire la finanţare. El a pronunţat însă cuvîntul „răzbunare” cu privire la actul semnat de Mihai Ţâbuleac. „El probabil că n-a dormit nopţile pînă la preluarea spitalelor”, a mai arătat fostul manager de la „Mavromati”, care va rămîne medic în cadrul secţiei de cardiologie a unităţii deoarece „parafa nu mi-o ia nimeni”.