Emoţionant : Copii din centre care de sărbători vor din nou la părinţi profesionişti

 

Sărbătorile de iarnă pot fi un bun prilej de bucurie pentru o parte dintre copiii care sunt găzduiţi în centrele statului. Pentru două săptămâni aceștia îşi încuie dulapul din centrul de plasament şi îşi iau valijoara pentru a merge… acasă.

Anul acesta, înaintea sărbătorilor de iarnă, aproape 50 de copii instituţionalizaţi au solicitat învoire de la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi. Pentru unii, cei dragi înseamnă părinţi, bunici sau alte rude. Pentru alţii în schimb feţele iubite sunt ale foştilor asistenţi maternali care i-au avut în îngrijire. Şefii Direcţiei Copilului povestesc că au primit cereri din partea micuţilor de a-şi petrece Crăciunul alături de foştii părinţi profesionişti, aflaţi momentan la pensie. Meseria sau salariul nu prea mai contează în astfel de momente, iar micuţii părăsiţi în centrele statului îşi găsesc mângâierea în căminul unor „străini dragi”: foştii asistenţi maternali. „Sunt asistenţi maternali care au ieşit la pensie, dar mai menţin legătura, în vacanţe mai iau copiii şi petrec un Crăciun mai bun. Sunt cred cinci sau şase situaţii de acest gen”, declară Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC.
Nu pot merge la cei dragi fără acordul Primăriei
Orice copil se poate învoi pentru a petrece sărbătorile printre cei dragi. Singura condiţie este simplă în unele cazuri sau dificilă în altele: identificarea unei persoane care să dorească să îi găzduiască. „Comisia de protecţie a copilului emite o hotărâre şi aprobă învoirea şi locul la care se face învoirea pe baza unei anchete sociale de la primăria care primeşte. De exemplu, dacă asistentul maternal sau bunicul este din Gorbăneşti, Primăria Gorbăneşti spune că poate fi sau nu poate fi învoit copilul în comunitate, dar şi cu declaraţia persoanei care îl primeşte că îl ia şi are grijă de el, îşi asumă răspunderea juridică până la momentul când termină vacanţa”, mai afirmă Liviu Rădăşanu. De la an la an numărul celor care petrec sărbătorile de iarnă cu persoanele dragi se menţine constant.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE ȘI:
 „Acasă” printre străinii din centrele statului - mamă cu doi copii părăsită de doi bărbaţi