Unii adolescenţi din zilele noastre nu mai ţin cont de importanţa studiilor şi de terminarea lor, ei au alte preocupări, unii încă de la vârste fragede merg pe un drum greşit. Fie comit fapte antisociale, fie intră într-un anturaj care îi îndeamnă la consumul de alcool. Cert este că învăţătura nu mai ocupă primul loc în rândul tinerilor.

La facultate din casa de copii

Situaţie este total diferită, în cazul a patru tineri aflaţi în Centrul de Plasament „Elena Doamna” din Botoşani.  Ajunşi în sistem încă de la vârste fragede, cei patru, Mariana Cuciurcă, de 21 de ani, Alexandru Huzum de 20, Sandu Vişan de 25 şi Vasile Nedea de 19, au crescut în casa de copii, însă acest lucru nu a fost o piedică în calea lor să izbândească ceea ce mulţi din generaţia elevilor de azi nu reuşesc.
Ei şi-au terminat studiile liceale, au luat bacalaureatul şi au reuşit să intre la facultăţi din Iaşi, la buget.

Trei familii numai până la 13 ani

Mariana a studiat un an de zile la Facultatea de Psihologie, însă a renunţat şi s-a înscris anul acesta la Facultatea de Arte Plastice şi Design.
Fata are o poveste deosebită, este pasionată de pictură, însă nevoile pentru a-şi continua studiile sunt mari şi îi va fi destul de greu.
„Aveam vârsta de doi ani jumătate, mama a murit din cauza unei boli şi am fost dată la un leagăn de copii, după la centrul de plasament. Am stat la trei familii până la 13 ani. Cel mai greu mi-a fost…lipsa de afecţiune din partea unei familii, dar am trecut peste asta. M-am motivat să merg mai departe, să îmi continui studiile din dorinţa de a ajunge un om mare. Pasiunea mea este pictura şi mi-aş dori să ajung profesor de desen, cred că m-am născut cu acest talent. De mult mi-am dorit să fac studii de pictură şi am dat la această facultate de Arte Plastice şi Design”, a povesteşte Mariana Cuciurcă.
Pe vreme când Mariana se afla în ultimul an de liceu ajutată de profesoara de desen a avut o expoziţie de lucrări. Deşi, iniţial spera ca aceşti bănuţi strânşi din vânzarea picturilor să îi fie de folos când va merge la facultate, tânăra a donat banii pentru un micuţ bolnav de leucemie.

În plasament de la două luni - decât să mă dea la gunoi...

Alexandru, colegul fetei, a avut aproape aceeaşi soartă. Părinţii l-au lăsat în centru de la vârsta de două luni de zile, din cauză ca nu au avut condiţii să îl poată creşte decent. De la centru a ajuns în sânul unei familii, însă ţinând cont de dorinţa de a termina un liceu cu profil matematică informatică, care nu exista în acea localitate, a fost nevoit să se întoarcă la centru.
„Am ajuns în sistem din cauza faptului că părinţii mei nu au avut casă, masă şi au preferat decât să mă dea la gunoi, cum se întâmplă în ziua de azi, au vrut să mă dea în sistem. De la două luni am stat la un leagăn, apoi la centru, de acolo am fost luat în plasament de către o familie. Sunt în anul întâi la Facultatea de Construcţii. Sunt pasionat de desen tehnic”, spune Alexandru Huzum. Băiatul îşi doreşte să devină inginer, însă până atunci el speră să reuşească să se descurce la facultate ţinând cont de greutăţile financiare pe care le întâmpină.

Unul dintre ei a ajuns deja la master

Sandu Vişan este exemplul pe care ceilalţi colegi l-au urmat. Tânărul a terminat Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, acum acesta este în anul întâi la master în Sisteme Inginereşti de Tehnici Moderne.
 „La vârsta de 9 ani din cauza problemelor din familie s-a ajuns la concluzia că e mai bine să fiu instituţionalizat într-un centru. După ce am terminat liceul, am intrat la facultate la Universitatea Gheorghe Asachi, vara asta mi-am luat licenţa şi am intrat la master. Pe viitor vreau să lucrez ca inginer, să îmi întemeiez o familie, să am un loc de muncă. A fost greu să reuşesc, dar trebuie să demonstrezi că poţi”, afirmă Sandu Vişan.
[[banner]]

Învăţa noaptea, vis de cântăreţ

Un alt copil talentat din Centrul de plasament Elena Doamna este Vasile Nedea. El se află acolo de mic, iar visul său este să ajungă cântăreţ.
„Mi-a fost greu să învăţ. Într-un centru de plasament e mai greu, sunt anumite momente ale zilei când poţi să înveţi. Noaptea, când copii dormeau, eu stăteam şi învăţam pentru bacalaureat. Un sponsor mi-a plătit meditaţiile şi am reuşit. Îmi doresc să devin cântăreţ, dar asta nu se ştie, e pe locul doi”, a spus Vasile Nedea. Băiatul este în primul an de facultate şi va studia Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.

Gata doar cu sufletul pentru o nouă viaţă

Însă, fericirea relativă a acestor tineri le este umbrită. De mâine încep o nouă viaţă la Iaşi, însă fără a avea nimic din cele necesare, iar banii primiţi de la bursele sociale de care beneficiază sunt insuficienţi pentru un trai decent.
„Suntem la început, e greu. Ne mai ajută cei de la Asociaţia Vera Myller ne-au oferit nişte lucruri. E ca şi cum ne-am muta într-o casă nouă îţi trebuie un castron, o lingură…” au spus tinerii.
Psihologul de la „Elena Doamna” susţine că tinerii au dat dovadă de o mare dorinţă şi în acest fel au reuşit să îşi realizeze o parte din vise.
„Ceea ce au realizat cei patru studenţi este o dovadă de voinţă şi de ambiţie pentru că ei se confruntă cu mai multe obstacole aici. Ne referim la faptul că e foarte  greu într-un centru de plasament să realizezi un program pentru fiecare copil. Aici avem oră fixă pentru masa, oră fixă de închidere, este dificil de realizat studiul pe timpul nopţii. Ei s-au ţinut de obiectivul personal, şi-au făcut permise la bibliotecă, acolo putând studia şi de a avea acces la internet. Avem internet şi aici, însă nu avem suficiente calculatoare. Nu au avut preocupările unui adolescent, nu au mers în cluburi, în permanenţă s-au ţinut de scopul lor”, declară Georgiana Piloş, psihologul centrului.

"Nu au nici măcar un castron, o lingură"

Cei patru studenţi din Centrul „Elena Doamna” ar putea fi un model pentru colegii lor mai mici. Povestea lor a fost remarcată de o asociaţie nou înfiinţată, din partea căreia au primit câteva lucruri din multe altele de care ar mai avea nevoie.
„Vreau să încerc să fac tot ce e uman posibil ca să îi ajut. Merg la facultate, ce au ei? Nu au nici măcar un castron, o lingură. Poate pentru noi o lingură nu înseamnă nimic, dar pentru ei înseamnă mult. Mă impresionează pentru că ştim în ce zile trăim, copiii nu mai pun accent pe şcoală, pe facultate. Spre deosebire de alţii au din plin «cei şapte ani de acasă», dacă pot să spun aşa…”, a spus Anca Pâslaru, preşedinte al Asociaţiei Vera Myller.
Ajutorul oferit de asociaţie nu poate fi foarte mare ţinând cont că s-a înfiinţat de curând. Botoşănenii care îşi doresc să dea o mână de ajutor acestor tineri pot lua legătura cu ei prin intermediul asociaţiei.
Alexandra DOROHOI
CITEŞTE ŞI:
Viaţa în pampers la 18 ani - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
ŞOCANT : Autorităţi puse la pămînt de o femeie fără sterilet