Elsaco a descoperit pierderi anuale de 20,5 milioane metri cubi la o companie de apă și canalizare

Membrii Comitetului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) s-au reunit marți, 14 septembrie, în cadrul unei ședințe având ca tematică centrală situația sistemului de alimentare cu apă din județ. S-a pus accent în special pe pierderile, de anul trecut, înregistrate în sistemele de alimentare cu apă, administrate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).

 

Bacău, un fel de Botoșani când e vorba de băgat apa în pământ


În acest sens, s-a avut la bază un studiu elaborat de compania Elsaco Esco, profilată pe servicii de consultanță tehnică și soluții în domeniul eficientizării energetice și de resurse. Analiza indică faptul că, anul trecut, circa 20,5 milioane de metri cubi de apă (mai mult de 60% din cele 30 de milioane de mc apă intrată în sistem în tot județul), nu au realizat venituri operatorului regional. Pierderile au fost determinate, în principal, de infrastructura veche, cu grad ridicat de uzură, dar și de infrastructura relativ nouă, cu deficiențe de proiectare sau execuție.


Ponderea este reprezentată de pierderile fizice – 54%, la care se adaugă consumurile nefacturate – 5% și pierderile comerciale – 1%.


„Din apa facturată, deci cea care aduce venituri companiei CRAB, doar 29% reprezintă consum facturat utilizatorilor finali, deci apă la tarif de rețea de distribuție, iar 11% este apă facturată la tarif de transport”, au arătat reprezentanții Elsaco Esco, citați de Deșteptarea.


Cert este că pierderile cele mai mari sunt înregistrate în sistemul de alimentare cu apă a municipiului Bacău – peste 9,9 milioane de metri cubi, urmate de cele de la conducta de aducțiune Dărmănești-Onești, restul fiind la nivelul celorlalte localități din județ – Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Buhuși etc.

 

Rețeaua este atât de distrusă încât înlocuirile de țevi sunt un fel de picături în ocean


În vederea reducerii acestor pierderi, specialiștii de la Elsaco Esco propun o serie de măsuri care trebuie implementate în perioada imediat următoare. Astfel, se consideră că, numai prin reabilitarea rețelelor (măsură deja implementată prin programul POIM), s-ar putea ajunge la reducerea cu peste 45 % (circa 9,3 milioane de mc de apă) a acestor pierderi.


„Nu va fi suficient, deși admit că sunt investiții mari, ci vor trebui implementate și alte măsuri care să eficientizeze sistemele. Pentru că, la momentul actual, infrastructura prezintă un grad de uzură atât de ridicat, încât aceste reabilitări nu ajung pentru a atinge performanțe extraordinare. Am analizat și alte măsuri pe care le-am și propus, care vor conduce la o reducere suplimentară, de 5,6 milioane de metri cubi. Deci, încă 27% din apa care nu aduce venit”,

 

Mariana Pătrășcan, reprezentanta companiei Elsaco Esco.


Se dorește, astfel, ca atât operatorul de apă și ADIB, cât și proprietarii rețelelor (UAT-urile), pe lângă continuarea reabilitărilor, să realizeze un control activ al pierderilor, în paralel cu îmbunătățirea vitezei și calității reparațiilor și un management al presiunii.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store