Eliminarea de la Voce: Numai Brenciu poate să ia o asemenea decizie / Putea să fie un băiat transsexual

 

Telespectatorii care au urmărit sâmbătă seara „Vocea României” au avut parte de o ceartă cum nu prea au văzut la show-ul de la ProTV. Aceasta a intervenit la finalul duelului dintre botoşăneanca Ana Maria Bucşă, de 16 ani şi Denisa Moşincat, de 22 de ani, din Oradea.
ana maria bucsa eliminare Vocea Romaniei

„N-are nici o importanţă cine a cântat melodia înainte, fraţilor!"

Startul scandalului a fost dat de Marius Moga, care i-a reproşat lui Horia Brenciu, din echipa căruia făceau parte cele două tinere, că le-a pus să interpreteze o piesă nepotrivită pentru ele.
„Piesa este aşa de dubios să o transformi într-o piesă de concurs. Este o piesă foarte produsă a unui DJ din Anglia care a ales el un cântăreţ şi a cântat el acolo, în starea lui. Când pui două fete să cânte o piesă care e evident de băiat, prima dată e important să te prinzi că e aia piesa şi apoi să se pupe cumva starea vocii. O decizie între voi două, pe o piesă care original era cântată de un băiat, numai Brenciu, numai el poate să ia o asemenea decizie”, a afirmat Marius Moga.
Vizat direct, antrenorul fetelor a izbucnit.
„N-are nici o importanţă cine a cântat melodia înainte fraţilor! Da’ n-are nici o importanţă! Putea să o cânte în secolul al III – lea, putea să fie un băiat transsexual, hipster, nu contează cine a cântat-o”, a răspuns Horia Brenciu.

"Eu, care am făcut canto de specialitate şi bel canto, vă atrag atenţia"

Au urmat câteva minute cu tot felul de elemente de teorie muzicală, precum „falset”, „aţi dat strofa în jos” sau „ambitusuri”.
Monica Anghel, chemată de Horia Brenciu să îl ajute la deliberat, a intenţionat la un moment dat să părăsească studioul, iar Smiley a întrebat: „De ce m-am nimerit eu aici între voi doi?”.
A urmat un dialog spumos între Loredana şi Horia Brenciu:
Loredana: Hai să dăm nişte soluţii, nu? Că de asta suntem, aici, să dăm nişte soluţii.
Brenciu :Eu, care am făcut canto de specialitate şi bel canto vă atrag atenţia că în timpul acesta noi nu putem să modificăm ambitusuri.
Loredana :Dar nu e vorba de modificat, sunt nişte reguli. Dacă respecţi regulile…
Brenciu : Ca să pricepi regulile trebuie să le…
Loredana :Trebuie să le studiezi, da.
Brenciu : Să spui acum, câteva lucruri de profunzime, Loredana tu ştii...
Loredana :Dar nu sunt de profunzime, sunt foarte simple, se aplică imediat.

Câştigătoare după ciocolată

Marius Moga nu s-a abţinut să remarce faptul că, la majoritatea celorlalte dueluri juriul a apreciat prestaţia concurenţilor, spre deosebire de cel dintre Ana Maria Bucşă şi Denisa Moşincat. Pentru a-l linişti pe Brenciu, care s-a apucat inclusiv să arunce cu apă prin studio, Pavel Bartoş i-a dat ciocolată fiindcă „ţi-a scăzut glicemia”, după care, cum spiritele tot încinse erau, a mâncat şi el ciocolată şi i-a dat şi botoşănencei: „Mi-a scăzut şi mie glicemia”, a spus Pavel Bartoş. Denisa Moşincat, cea aleasă de Horia Brenciu în detrimentul Ana Mariei Bucşă, face parte din corul „Fiat Lux”, care în primăvara acestui an a ajuns până în finala Românii au Talent. (S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Ana Maria Bucşă eliminată în lacrimi la Vocea României după un scandal monstru în studio: Mi-a scăzut glicemia & Brenciu a aruncat cu apă pe scenă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Botoşănence au făcut senzaţie la Vocea României: Te iubesc, dar îl aleg pe dl.Moga - VIDEO