Șeful Poliției Rutiere vrea liber la parcare pe TOATE locurile concesionate, pe timpul zilei

Cel mai probabil, peste două luni de zile, noul regulament de blocare și ridicare autoturisme din municipiul Botoșani va intra în vigoare.

 

Eltrans este societatea care va asigura funcționalitatea acestui serviciu.

 

Până când regulamentul va fi votat de consilierii locali, se așteaptă un aviz de la Poliția Municipală, aviz care, potrivit șefului acestui serviciu, este unul de formă și un neapărat de fond.

 

„Vis a vis de legalitatea ridicării autovehiculelor staționate regulamentar, la un subpunct era ridicarea autovehiculelor oprite regulamentar. Având în vedere că este vorba despre ridicarea autoturismelor, acest aspect putea duce la contraveniența unor petiții sau plângeri”,

Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale

 

Numărul de autoturisme a explodat efectiv la Botoșani, odată cu eliminarea taxei de mediu.

 

100 de autoturisme sunt inspectate tehnic în fiecare zi și doar 10 dintre ele pleacă în județ.

 

În același timp infrastructura rutieră rămâne aceeași și va fi cel mai probabil sufocată de mașinile care cresc numeric, de la zi la zi.

 

„Trebuie să asigurăm participanților la trafic și locuri de parcare. Ridicăm autoturisme dar oferim și locuri de parcare. Noi am venit cu propunerea ca pe timpul nopții acele locuri concesionate să aparțină celor care plătesc, iar pe timpul zilei, să fie în mare parte libere. La Botoșani suntem de regulă, cei mai mulți bugetari, avem un timp de lucru 8:00 – 16:00 și atunci am zis ca în intervalul 7:00 – 15:00 oricine să poată ocupa acel loc de parcare”,

Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale

 

Ridicarea tuturor restricțiilor pe timpul zilei la locurile de parcare concesionate nu face obiectul regulamentului actual.

 

„Nu se poate în acest regulament. Parcările sunt reglementate de altă Hotărâre de Consiliu Local și avem contracte în derulare până la sfârșitul anului. De anul viitor, putem discuta dar pe cealaltă Hotărâre de Consiliu Local”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

De asemenea, este posibil să crească de anul viitor și taxa de concesiune a unui loc de parcare, care este acum în valoare de 117 lei pe an.