Șefii prefecturilor trimiși acasă s-au unit împotriva lui Cîțu: Noi ne-am făcut treaba

Prefecții și subprefecții USR PLUS demiși joi de Florin Cîțu îl acuză pe șeful Guvernului că, prin eliberarea lor din funcție ”fără explicații sau motive” ar arăta că ”nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie”.

 

Cei 14 prefecți și 28 se subprefecți mai susțin că moțiunea de cenzură este ”este singura soluție pe care o avem în acest moment pentru a depași cât mai repede această criză politică”, scrie G4Media.

 

Redăm mai jos scrisoarea integral:

 

Ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în fața românilor sunt mai presus de orice criză declanșată de Florin Cîțu.

Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a lua cele mai bune măsuri în teritoriu, în contextul unei crize pandemice care încă nu a ajuns la final și care, în continuare, are nevoie de soluții în plan local.

Am urmărit să punem în aplicare programul de guvernare cât am putut de bine pentru că reformele asumate nu suportă amânare.

 

 

Comportamentul iresponsabil al premierului ne-a sudat

 

Ceea ce traversăm astăzi, cu consecințe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci și riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîțu la conducerea guvernului.

 

Gestul premierului de ne elibera din funcții fără explicații sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanțelor noastre ca prefecți ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi și aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier.

 

Comportamentul iresponsabil al premierului ne-a sudat, însă, și mai tare echipa, iar depunerea moțiunii de cenzură împotriva sa o susținem pe deplin pentru că este singura soluție pe care o avem în acest moment pentru a depași cât mai repede această criză politică.

 

Rămânem aceiași oameni hotărați să schimbăm administrația asta fie dinăuntru, fie dinafara ei. Modernizarea României merge mai departe.”

 

Printre semnatari se află și fostul subprefect de Botoșani, Magda Oleniuc.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store