Șefii de la Botoșani INSTRUIȚI pe noua lege: Trei hoteluri pregătite pentru carantină, anchete fulger trimise la minister

Practic, Ministerul Sănătății va fi la curent zilnic cu informații privitoare la evoluția cazurilor de coronavirus din teritoriu, anchetele epidemiologice urmând a fi făcute în termen de 12 ore.

 

Șefii Prefecturii, DSP-ului și spitalului instruiți de premier

 

 

Astăzi, 21 Iulie, la Instituția Prefectului, a avut loc o ședință, în sistem videoconferință cu primul ministru al României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și vicepremierul Raluca Turcan.

 

De la Botoșani, alături de subprefectul Rodica Zelincă, au participat directorul Direcției de Sănătate Publică, dr Monica Adăscaliței și managerul Spitalului Județean “Mavromati”, dr Radu Malancea.

 

Dincolo de situațiile ridicate de către autoritățile județene, punctual, în funcție de problematica locală, s-a discutat despre aplicarea legii carantinării și izolării, care înseamnă instrumentul necesar de care are nevoie Guvernul pentru a lupta eficient contra pandemiei.

 

 

„Se va face o procedură în care vor fi formulare tipizate cu privire la deciziile administrative care se vor lua în cazul carantinării, refuzului sau izolării la domiciliu. Timpul este foarte scurt, adică în 12 ore, omul după ce primește rezultatul trebuie să aibă ancheta epidemiologică totală făcută. Raportările se vor face zilnic, se vor trimite machetele la Ministerul Sănătății”,

Rodica Zelincă, subprefectul județului Botoșani

 

Din nou, carantină la hotel

 

Ca element de noutate, au fost stabilite spații de carantină instituționalizată, Botoșani având la dispoziție peste 140 de locuri, inclusiv pentru persoanele care vin din zone roșii și nu vor să meargă acasă, la familie.

 

„La noi sunt disponibile 148 de locuri prin obiectivele Belvedere, Premier și Bianca”,

Rodica Zelincă, subprefectul județului Botoșani

 

De asemenea, s-a recomandat suplimentarea cu personal medical pentru efectuarea anchetelor epidemiologice, inclusiv angajări temporare, voluntari sau detașări.

 

Vor fi efectuate controale în teritoriu cu privire la implementarea noii legi.

Statul va ține o evidență cu persoanele externare înainte de termen și cele care au refuzat izolarea, ce va fi transmisă la Ministerul Sănătății.

 

În cazul refuzului internării, pacienții nemulțumiți de actul administrativ care va fi eliberat de DSP se pot adresa instanței, aceste procese fiind judecate în regim maxim de urgență. Dacă judecătorii vor menține deciziile autorităților sanitare, sentințele devin executorii și se pun de îndată în aplicare, cu sprijinul cadrelor MAI.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store