Șefii de la Apă au vrut să-și majoreze indemnizațiile în plină pandemie

În ședința ordinară de Consiliu Județean aferentă lunii iunie 2020 a fost dezbătută și o solicitare din partea administratorilor de la compania de apă și canalizare pentru majorarea indemnizației.

 

1.000 de lei pentru o ședință 

 

Practic, prin proiectul de hotârâre care a ajuns la mapa consilierilor județeni se solicita vot pentru împuternicirea reprezentantului CJ de a vota în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) majorarea indemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație de la societatea Nova Apaserv.

 

Indemnizație care este la acest moment de 1.000 de lei.

 

„E vorba despre un cuantum al indemnizației, pe fiecare membru, de 1.000 de lei, sumă care vine de acum șase ani, din 2014. Practic și Consiliul de Administrație anterior, în ultimii doi ani de mandat a prins acest cuantum și apoi și următorul CA”,

Narcis Ștefan, președinte CA SC Nova Apaserv SA.

 

S-a dorit ca această remunerare să atingă pragul de 1.500 de lei având în vedere că a rămas aceeași de ani de zile.

 

„La rugămintea lor și având în vedere solicitări mai vechi... Solicitarea este făcută de vreo doi ani, practic dinainte de a veni eu cu vreo câteva săptămâni. Am preluat și am susținut-o către conducerea executivă a Consiliului Județean și bineînțeles către plen, ca să supunem la vot în AGA”,

Narcis Ștefan, președinte CA SC Nova Apaserv SA.

 

Cei care au formulat un amendament și au considerat că această creștere este inoportună au fost chiar consilierii PSD, foștii colegi de partid ai lui Narcis Ștefan, trecut între timp la Pro România.

 

„S-a considerat că nu este oportun. Elementele de legalitate au fost respectate, bineînțeles. Vă dați seama, 1.000 de lei la cifra de afaceri pe care o are societatea și la problematica regăsită acolo, este o sumă relativ simbolică. Și atunci o oarecare consolare era această majorare. Oficial, amendamentul a fost promovat de câțiva din PSD”,

Narcis Ștefan, președinte CA SC Nova Apaserv SA.

 

Iar poziția adoptată de consilierii județeni PSD ar putea avea legătură cu plecarea din partid a lui Narcis Ștefan în formațiunea condusă la Botoșani de deputatul Mihaela Huncă.

 

„Nu am pierdut nimic, dar nici nu am câștigat”, a concluzionat cel vizat.

 

Din CA-ul de la compania de apă fac parte aproape majoritar membri ai PSD Botoșani:

 

  • Narcis Ștefan – președinte - Pro România
  • Iulian Gabriel Apotrosoaie – membru - PNL
  • Călin Bosovici – membru - PSD
  • Ioan Comarița – membru - PSD
  • Simion Drelciuc – membru - PSD
  • Albert Tănasă – membru - PSD
  • Daniel Tupiluș - membru - PNL

 

Consiliul de Administrație se întrunește în ședințe ordinare o dată pe lună și doar în cazuri excepționale au loc și întruniri extraordinare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: