Șefa Casei de Asigurări, ANUNȚ despre testarea GRATUITĂ în cabinetele medicilor de familie

Botoșănenii se pot testa gratuit atât în cabinetele medicilor de familie cât și în centrele de permanență.

 

Până pe 28 ianuarie 2022 au încheiat contracte pentru testare cu Casa de Asigurări de Sănătate 78 de medici de familie respectiv 19 din mediul urban și 59 din rural.

 

Pentru fiecare persoană testată, medicul de familie primește, conform contractului încheiat cu CAS Botoșani, câte 50 de lei.

 

În cadrul unei conferințe de presă, directorul CAS Alina Mustiață a atras atenția că botoșănenii nu trebuie să-i plătească pe medicii de familie fiindcă îi testează.

 

„Pentru activitatea de testare realizată, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 lei/persoană şi cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării și se decontează de la data încheierii contractului prevăzut la alin. (1). Medicul de familie nu percepe sume suplimentare de la persoanele pentru care acordă serviciul de testare”,

Alina Mustiață, director executiv Casa de Asigurări de Sănătate

 

În municipiul Botoșani funcționează  un singur centru de permanență, respectiv pe strada Independenței, iar patru din cei cinci medici de familie care își desfășoară activitatea în cadrul acestuia au încheiat contracte de testare.

 

Programul de activitate la centrele de permanență:

 

  • Luni – Vineri: 15:00 – 8:00
  • Sâmbătă, duminică, sărbători legale: 8:00 – 8:00

 

„Pentru a veni în sprijinul pacienților din județul Botoșani, revenim  cu rugămintea ca medicii de familie care nu au încheiat contracte pentru testare să depună la C.A.S Botoșani cerere pentru a efectua această activitate.”,

este apelul reprezentanților CAS Botoșani.

 

Programul tuturor centrelor de permanență de la nivelul județului poate fi consultat în documentul atașat mai jos. 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Program centre de permanență