Educația botoșăneană în DOLIU: Ne-a părăsit prea devreme, prea repede, prea neașteptat, prea nedrept

Un profesoară iubită, apreciată, care a educat generații de elevi, a trecut la cele veșnice.

 

Olimpia Tatiana Irinciuc a fost profesor de engleză la Școala nr. 12 din municipiul Botoșani.

 

A pus suflet în fiecare gest, în fiecare cuvânt, a educat elevii ca profesor, i-a îndrumat ca diriginte. A coordonat proiecte, și-a asumat cu demnitate profesia și a mers prin viață cu bucuria de a împărtăși din știința și bunătatea sufletului său.

 

”Om minunat, profesoară de excepție, ne-a părăsit prea devreme, prea repede, prea neașteptat, prea nedrept pentru ea în special, dar și pentru noi, cei care am cunoscut-o, înțeles-o și apreciat-o în multiplele situații ale vieții de până acum”, a scris prof. Octavia Buhociu.

 

Cei care vor să își ia rămas bun o pot face la Capela Cimitirului Pacea din municipiul Botoșani.

 

Înmormântarea are loc miercuri, 22 decembrie 2021.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store