Educație ca la grădiniță : Tabloul Adei Macovei pus înapoi pe perete la IȘJ

Gesturi infantile în ciuda pretențiilor la Inspectoratul Școlar Județean. Fotografia înrămată a fost inspector școlar general a reapărut pe perete, după ce Botoșăneanul a scris despre ultima ”ispravă” a actualei ocupante a funcției de conducere.

 

Oficial, reprezentanții instituției care conduce tocmai sistemul educațional botoșănean și ar trebui să fie o mostră de exemplu pozitiv, susține că tabloul care ”teoretic ar fi trebuit să stea pe perete” s-ar fi evaporat și când a dispărut și mai apoi când a reapărut.
Nimeni din Inspectoratul Școlar Județean nu și-a asumat gestul mutării acestuia, deși neoficial circulă zvonul că Mihaela Huncă ar face tot posibilul ca propria fotografie să nu ne regăsească lângă cea a Adei Macovei pe care succedat-o pe funcție.
Tocmai din acest motiv, fotografia a fost mutată în alt loc decât cel în care se afla inițial, într-o tentativă ilară de regândire a galeriei foștilor inspectori școlari generali. Pentru a  doua oară pentru că, trebuie precizat faptul că dacă șefa educației botoșănene nu are timp să comunice cu jurnaliștii sau să participe la emisiuni televizate, când vine vorba de mutat tablouri din răzbunare, timpul nu mai pare să fie un impediment. (G.E.)
CITEȘTE:
 Răzbunare până pe perete: Tabloul Adei Macovei dat jos de la Inspectoratul Şcolar – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]