Căsuțe din lemn pentru comercianții de lactate din Piața Viilor

Tarabele cu legume și fructe din Piața Viilor au fost mutate în parcare, însă soluția provizorie nu i-a inclus și pe comercianții de produse lactate care au fost direcționați către Piața Centrală a orașului.

 

Totuși se pare că ar exista o variantă ca măcar patru dintre aceștia să-și poată vinde în cartierul Primăverii, prin rotație, produsele alimentare. Solicitarea a fost deja înaintată către conducerea Urban Serv care se ocupă de administrarea piețelor.
”Am avut o interpelare de la cei care erau acolo și vând produse lactate, mi-au solicitat dacă nu aș putea să pun două căsuțe din lemn în care să vândă. Cred că după, o să vină hârtia, am solicitat în scris DSV, dacă pot provizoriu să desfacă produse de natură lactate în aceste două locații”, a declarat Simion Drelciuc, director Urban Serv.
Decizia finală ar urma să fie luată de inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) care ar urma să elibereze o autorizație sanitară provizorie în cazul în care se constată că sănătatea populației nu ar fi pusă în pericol.
Nu este loc pentru trei, doar pentru două căsuțe. Suntem ca și suprafață constrânși, pentru că acolo sunt mașinile care vor intra cu materiale, nu avem spațiu suficient pentru a monta module de acest gen”, a mai spus șeful de la Urban Serv.
Primăria dispune de căsuțe din lemn folosite mai ales la tot felul de evenimente stradale. (G.E.)
CITEȘTE:
 Lucrări întârziate la Piața Viilor: Comercianții ar putea îndura frigul din nou - VIDEO