Ședință cu coadă la învoiri în Primărie pentru un laptop, un birou și-un scaun - FOTOGALERIE

Convocarea de urgență a fost efectuată pentru astăzi, miercuri 24 mai 2018, de la ora 10.00.

 

Nu toți consilierii locali au răspuns apelului pentru ședința de îndată, șapte dintre ei telefonând pentru a fi învoiți: Ioan Brînzei, Andreea Buiuc, Cătălina Lupașcu, Marius Oroșanu, Paul Octav, Iulian Blaga și Mihai Ştefan.

 

Cei rămași, fără a scoate un cuvânt au votat proiectul de hotătâre prin care s-au transferat o serie de bunuri achiziţionate de Primăria Botoşani în cadrul proiectului „Un nou început – GAL Botoşani, sprijin pentru dezvoltare unei strategii locale durabile” către Asociaţia Grup de Acţiune Locală „Botoşani pentru Viitor”.

 

Municipiul Botoșani a implementat proiectul „Un nou început - GAL Botoșani - Sprijin pentru realizarea unei Strategii de dezvoltare locală durabilă”, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 5- Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităților (DLRC), Obiectiv tematic 9- Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Obiectiv specific 5.1. Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe cu peste 20.000 de locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma.

 

Prin acest proiect a fost creată Asociația Grup de Acțiune Locală (GAL) Botoșani pentru Viitor.

 

În această formulă a fost elaborată și depusă Strategia de Dezvoltare Locală pentru Municipiul Botoșani. Strategia a fost aprobată pentru finanțare, suma totală disponibilă pentru implementarea sa fiind în cuantum de 6.975.000 euro.

 

În vederea accesării acestei finanțări, este necesar ca Asociația GAL Botoșani pentru Viitor să parcurgă un ultim pas, respectiv depunerea unei cereri de finanțare în cadrul apelului POCU.

 

Una din condițiile obligatorii de eligibilitate și conformitate administrativă este depunerea la dosarul proiectului a ”actului administrativ privind transferul în proprietatea GAL a bunurilor achiziționate prin sprijinul pregătitor”.

 

În cadrul proiectului de sprijin pregătitor au fost achiziționate următoarele bunuri, ce se află în prezent la sediul Asociației GAL Botoșani, respectiv un laptop, un birou, un scaun și o bibliotecă.

 

Proiectul a fost votat în unanimitate.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store