Țeapă à la București cu scaunele capitonate de pe Stadionul Municipal

Două meciuri internaționale a găzduit și va găzdui clubul local de fotbal care a stârnit un val de emulație în rândul botoșănenilor. Iar în calitate de gazde, cei de la FC Botoșani au depus toate eforturile necesare pentru a face o impresie bună oaspeților ce au fost, respectiv Spartaki Tskhinvali și cei ce vor veni, adică Legia Varșovia.

 

Unul dintre aspectele ce au fost luate în calcul la modernizarea Stadionului Municipal a fost și asigurarea de condiții la standarde mai înalte pentru staff-ul tehnic de la oaspeți, vizate fiind băncile tehnice. Acestora le-au fost schimbate acoperișurile din plexiglas și ar fi urmat să fie înlocuite și scaunele din plastic, cu unele capitonate, la nivel de competiție europeană.

De acest aspect s-a ocupat Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), scaunele pentru banca tehnică trebuind să fi fost montate de la meciul cu Spartaki Tskhinvali. Nu s-a reușit atunci și nu se va reuși nici la meciul cu Legia Varșovia. Eugen Țurcanu a explicat că a apelat la o firmă din București care să aducă scaunele din Germania, plata fiind făcută în avans. Acestea vor ajunge la Botoșani însă, pe data de 25 iulie, adică la două zile când meciul istoric FC Botoșani – Legia Varșovia se va fi consumat deja.

(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43788:ACUM: Coadă ca la pâine caldă la biletele pentru meciul cu Legia Varșovia – FOTOGALERIE ]]