După Șfaițer și polonezii vor o perioadă specială de transferuri pentru fotbaliștii din Ucraina

Federația de la Varșovia a solicitat forului mondial deschiderea unei ferestre speciale de transfer pentru jucătorii din Rusia şi din Ucraina, iar FIFPRO a cerut pentru cei străini dreptul de a pleca liberi de contract. Și președintele ieșean Cornel Șfaițer vrea ca jucătorii din Ucraina să poată fi legitimați la noi.

 

Asediul pornit asupra Ucrainei și sancțiunile impuse de FIFA și de UEFA agresorului Rusia au îngenuncheat fotbalul din cele două țări.

 

Și cum în perioada următoare competițiile interne n-au nicio șansă să se reia atâta vreme cât armele „vorbesc”, se caută soluții pentru fotbaliștii rămași astfel "în aer". În exclusivitate pentru GSP.RO, Cornel Șfaițer, președintele Politehnicii Iași, a dezvăluit joi că vrea să propună celor de la FRF o modalitate pentru a veni în ajutorul acestor jucători. 

 

Consider că ar fi bine ca fotbaliștii ucraineni să poată fi legitimați și catalogați drept comunitari. Așa cred că i-am putea ajuta. Chiar mă gândesc să-l sun pe domnul Burleanu, ca să-i propun. Sunt mulți jucători ucraineni care au fost prin cantonamente și au rămas în afara țării. Ne putem ajuta reciproc. E o idee! Întreg sportul din Ucraina e într-o situație dificilă, asta ar fi o mână de ajutor. Nu cred că patronilor din Ucraina le mai arde de fotbal. Nu cred că, acolo, fotbalul va începe curând,

a punctat oficialul ieșean. 

 

Potrivit cotidianului britanic The Guardian, Federația de la Varșovia a solicitat deja forului mondial, FIFA, deschiderea unei perioade speciale de transferuri, pentru jucătorii din Rusia și din Ucraina. Asociația Internațională a Jucătorilor Profesioniști, Fifpro, se află la rându-i în discuții cu FIFA și cu ligile implicate, iar pentru fotbaliștii străini a solicitat în mod special dreptul de a-și rezilia unilateral acordurile, pentru a se putea transfera „liberi de contract”, scrie GSP.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store