După ce s-a ascuns mai bine de o lună, a pus mâna pe telefon și i-a chemat pe polițiști acasă

A sunat la poliție pentru a fi dus la Penitenciarul Botoșani ca să-și execute pedeapsa.

 

Lucrul mai rar s-a consemnat sâmbătă, când un bărbat a sunat la Poliție pentru a le cere oamenilor legii să îl ridice de acasă și să îl ducă la Penitenciarul Botoșani.

 

Suceveanul Vasile C. a fost plecat din țară, dar între timp instanțele de judecată l-au condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare. De altfel, bărbatul era dat în urmărire generală de mai bine de o lună de zile, după ce instanțele din Maramureș l-au condamnat într-un dosar în care a fost judecat pentru distrugere și tentativă de evadare din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș.

 

În iulie 2021, Vasile C. era privat de libertate în arestul IPJ Maramureș. Suceveanul și un alt arestat au reușit să disloce gratiile de la celula în care erau închiși, în arestul Poliției Maramureș, fiind prinși de gardieni în timp ce încercau să iasă pe un geam, în exteriorul clădirii.

 

Tentativa celor doi nu a fost una total utopică, având în vedere că din același arest, cu câteva luni înainte, doi ucraineni reușiseră să evadeze în toată regula.  

 

În octombrie 2020, doi ucraineni, reținuți pentru trafic de migranți, au evadat după ce au dislocat rama din termopan a ferestrei, iar apoi au îndoit gratiile. Ucrainenii au reușit să îndoaie cu mâinile goale gratiile suficient cât să poată ieși din celulă și să fugă. Ei au fost prinși a doua zi pe un câmp, de unde căutau o variantă de a părăsi teritoriul țării.

 

După ce a existat și a doua tentativă de evadare, la IPJ Maramureș s-au luat măsuri radicale. Toți deținuții au fost mutați în alte centre de reținere de prin județele vecine, iar arestul a fost reamenajat pentru a nu mai exista posibilitatea evadării.

 

Scandalul de la vremea respectivă a fost unul imens, mai ales că arestul trecuse prin lucrări de consolidare, modernizare și extindere. Clădirea a fost eliberată de deținuți și supusă în regim de urgență la lucrări de consolidare și ”punere în siguranță a celulelor”, scrie Monitorul de Suceava.

 

Vasile Ciurca era la vremea respectivă în arestul Poliției Maramureș într-un dosar de furt. El a încercat să evadeze alături de un individ din Vișeu de Sus, care era reținut pentru viol.