Botoșăneanul a fost oprit la control pe un drum național din Botoșani.
La data de 2 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 A, în comuna Suharău, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Suharău.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.