Drumul morții mănâncă mai mulți bani: încă 4 milioane pe lucrări neprevăzute

Deoarece constructorul a fost nevoit să efectueze mai multe lucrări neprevăzute la mai multe poduri, modernizarea drumului european Suceava - Botoşani ar urma să coste mai mult decât suma prevăzută iniţial în contractul de finanțare, scriu reporterii de la ziarul Evenimentul Moldovei.

 

Chiar dacă lucrările sunt într-o avansată fază de execuţie, fondurile cu care firma a câştigat licitaţia sunt... insuficiente. Din acest motiv, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADR) organizează o nouă licitaţie prin cerere de ofertă pentru execuţia de lucrări suplimentare.
Valoarea acestora este de 4 milioane de lei, care se vor adăuga celor 68 de milioane cheltuite până acum. Suplimentarea contractului a fost argumentată prin faptul că firma UMB Spedition a fost nevoită să intervină cu lucrări neprevăzute la mai multe poduri, printre care şi cele de la Plopeni şi Salcea. Investiţia presupune modernizarea a 36 de kilometri de drum, carosabilul urmând să aibă o lăţime de 7 m.
CITEȘTE:
 Scandal pe DN Botoşani – Suceava: Nesimiţiţi, râdeţi ca nişte fraieri, eu blochez drumul - VIDEO