Drumul mănăstirilor: Un potențial turistic pe care Botoșanii îl ignoră - GALERIE FOTO

Vorbe multe, fapte puține. Așa ar putea fi rezumată inițiativa administrației botoșănene care, de câteva ori în trei decenii, a purces la proiecte ambițioase menite să trezească la viață turismul în nordul Moldovei. Însă totul s-a împotmolit în hârtii...

 

Un astfel de proiect a fost făcut public în urmă cu patru ani. Mai exact, Consiliul Județean Botoșani anunța că are în vedere înființarea unui traseu turistic ecumenic în județul Botoșani.

 

 

Ce presupunea proiectul?

 

În linii mari, traseul turistic viza, în aprilie 2016, obiective turistice de tip ecumenic din localitățile: Botoșani-Stăuceni-Bălușeni-Coșula-Frumușica-Sulița-Durnești-Știubieni-Păltiniș-Darabani-Hudești-Dorohoi-Hilișeu Horia-Șendriceni-Văculești-Brăești-Mihai Eminescu-Curtești-Vorona-Criștești.

 

“Consiliul Județean sprijină promovarea și dezvoltarea turismului de tip religios, aspect ce generează oportunitatea colaborării cu agențiile de turism care pot utiliza acest traseu turistic în vederea dezvoltării și promovării turismului local și favorizarea evoluției mediului de afaceri din județ, dar și din Regiunea de Nord-Est a Moldovei. Înființarea acestui traseu turistic deschide oportunitatea reabilitării și conservării obiectivelor turistice religioase, prin atragerea fondurilor europene cu această destinație cu scopul includerii acestor obiective în circuitul turistic destinat publicului vizitator", se arăta în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

 

În timp, proiectul a fost abandonat, ca atâtea altele, de altfel.

 

Mănăstirea Agafton, Mănăstirea Balș, Mănăstirea Coșula, Mănăstirea Cozancea, Mănăstirea Gorovei, Mănăstirea Guranda, Schitul Oneaga, Mănăstirea Sfântul Nicolae Domnesc Popăuți, Mănăstirea Sihăstria Voronei, Mănăstirea Știubieni, Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Zosin, Schitul Sfântul Ioan de la Neamț din satul Alba, Hudești.

 

Sunt locuri sfinte la adăpostul cărora viețuiesc monahi și monahii, locașuri de rugăciune pentru mii de creștini. Lipsesc, însă, pelerinii de departe, cei care ar intra în categoria turism religios. Pelerini care, de zeci de ani, iau calea mănăstirilor din Bucovina sau a celor din Munții Neamțului.

 

În materialul de față vă prezentăm - într-o primă etapă, pentru ca într-un material viitor să continum drumul prin județ - câteva dintre obiectivele turistice care oricând ar putea sta la loc de cinste pe o hartă națională a valorilor incontestabile. Ele trebuie însă descoperite, îngrijite, promovate. În afara câtorva dintre ele (cel mai fericit exemplu: Mănăstirea Coșula), lucrările de restaurare au scos la iveală strălucirea vechilor locașuri.

 

 

Mănăstirea Zosin, când prezentul face parte din istorie

 

Aflată la 15 km, către sud, de municipiul Botoșani, așezarea monahală atrage numeroși pelerini îndeosebi datorită bisericuței vechi de lemn care încă veghează liniștea călugărilor. Construită în 1779, cu pereți tencuiți în interior și exterior, pictată în 1834 direct pe lutul care acoperă nuielele. Acoperișul este din șindrilă, fiind refăcut de câteva ori de-a lungul timpului.

 

Din 1779 se înfiripă aici o obşte de călugări. După război, mănăstirea a primit multe îmbunătăţiri, adăugiri, însă bucuria trăitorilor obştii a durat prea puţin, desfiinţarea lăcaşurilor întrerupând liniştea şi ruga călugărilor de aici.

 

 

Biserica veche este apărată de o alta, ridicată în 1991. Prima Sfântă Liturghie de după 1989 a fost săvârşită de stareţul Firmilian Ciobanu, cel care a re-ctitorit lăcaşul şi a devenit stareţ, la doar 22 de ani.

 

A ridicat Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, apoi case pentru călugări, bucătărie, magazii, clopotniţa de piatră. În 1993, Î.P.S. Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de sfinţire a bisericii. Peste trei ani s-a pictat biserica. În 1994, părintele Firmilian s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Însă, la numai 29 de ani, în 1997, un tragic accident  rutier curmă viaţa pământească a călugărului ivit din satele Suliţei.

 

 

Din 1999, mănăstirea este  păstorită de ieromonahul Teodosie Pleşca.

 

Spaţiul din pădurea de jos a fost sfinţit pe 30 iulie 2000. Între timp s-a înfăptuit o nouă biserică, aproape de drumul asfaltat, care atrage de câțiva ani sute de creștini.

 

 

Galbenul de Coșula

 

Mănăstirea Coșula este o mănăstire de călugări amplasată în satul Coșula, la o distanță de 20 kilometri sud-est de orașul Botoșani. Pe aici se ajunge mergând 3 km pe un drum județean aflat la dreapta DN 28 B. Mănăstirea Coșula datează din anul 1535, când marele vistiernic Mateiaș a construit aici un complex monahal. Este cunoscută pentru fresca veche de peste 500 de ani și legendarul Galben de Coșula. Pe frescă sunt reprezentate scena Rusaliilor și „Crucea Mântuitorului”.

 

 

Ansamblul Mănăstirii Coșula a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015. Un important ansamblu monahal care a funcționat în vreme și ca centru cultural, aici realizându-se prima traducere din Herodot în limba română (sec. XVIII). Documentul este descoperit în arhivele mănăstirii și depus la Academia Română de însuși Nicolae Iorga.

 

Intrarea în curtea mănăstirii se face printr-o poartă impunătoare. Construcția bisericii reprezintă stilul arhitecturii feudale moldovenești. Piatra brută și cărămida întregesc înfățișarea unui locaș trainic, pentru că întreg locașul este construit din piatră, iar pentru conturul ferestrelor și al ocnițelor s-a folosit cărămidă. Atât la interior, cât și la exterior, biserica a fost acoperită cu picturi valoroase, din care se mai păstrează încă urme.

 

 

Culoarea unică la nivel internațional, galbenul de Coșula, este la fel de valoroasă ca albastrul de Voroneț, roșu de Moldovița, verde de Sucevița, spun specialiștii. Pictura originală din interior, realizată în 1538, a fost parțial acoperită cu pictură în ulei, ce datează din sec. al XIX-lea. Complexul a fost în totalitate restaurat.

 

 

Mănăstirea Gorovei, legende și credință

 

Ansamblul cuprinde Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul!, construită în 1834, cu adăugiri și reparații în 1894, respectiv 2005-2008, și Biserica ”Sf. Nicolae”, datată 1742, având drept ctitori călugării Ananie și Constantin. În incintă, în curtea înconjurată de livadă, se află două corpuri de chilii cu pereți din paiantă și cărămidă datate 1844.

 

Legenda spune că aici, în urmă cu aproape trei secole, pe locul în care au găsit o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, călugării au ridicat o biserică de lemn. Era în anii 1740-1742. După încă aproape 100 de ani (1834), arhimandriții Vitalie Lemnea și Macarie Jora au construit și a doua biserică a Mănăstirii Gorovei, cea din zid. 

 

 

Locașul atrage an de an mii de credincioși mai ales la hramul mănăstirii din 24 iunie - Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Însă călugării de la Gorovei păstrează în evlavie și ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. O zi de toamnă care a căpătat și o altă semnificație: Ziua Icoanei. Pentru că zorii mănăstirii de la Gorovei au răsărit atunci când de la rădăcina stejarului a ieșit la lumină Icoana sfântă a ocrotitorului Ioan Botezătorul.

 

 

Mănăstirea Guranda, rasă cu buldozerul și reconstruită de aceeași maică

 

Întemeiată imediat după Al Doilea Război, de către Maica Teodora Voloșincu, a fost la început închinată memoriei eroilor neamului.

 

Mănăstirea "Sfânta Treime" Guranda este situată în judeţul Botoşani, la 40 km de oraşul Botoşani pe drumul naţional 29D. A fost înfiinţată în anul 1945, prin eforturile maicii Teodora Voloşincu. În anul 1960, autorităţile comuniste au închis mănăstirea şi au dărâmat biserica. Mănăstirea a fost redeschisă la începutul anului 1990, tot de maica Teodora Voloşincu.

 

 

La terminarea războiului, maica pleacă de la Mănăstirea Buciumeni, unde se afla sub ascultare, şi revine aproape de pământul străbunilor. Era anul 1945. Cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, Irineu Mihălcescu, maica Teodora iniţiază o colectă publică, sprijinită în special de  militari şi ofiţeri ai Armatei Române care mai rămăseseră în viaţă. Cumpără teren de la moştenitorii unei familii boiereşti din zonă şi, cu mijloace extrem de modeste, ridică o biserică închinată cinstirii eroilor căzuţi pe frontul de luptă. Adaugă şi câteva chilii de lemn şi pământ. În câţiva ani, 30 de maici ajunseseră să nevoiască în micuţa mănăstire.

 

Însă în anul 1959 este promulgat Decretul 410, prin care mănăstirile se desfiinţau, iar monahii şi monahiile erau alungaţi în lumea cea mare. La Guranda se petrece un episod cutremurător: buldozerele sfarmă fiecare cărămidă aşezată cu truda maicilor, toate clădirile şi biserica! Din biserica închinată eroilor căzuţi pentru patrie mai rămăsese o cruce, în mijlocul pădurii!

 

 

Maica Teodora se întoarce în pădurea Gurandei în 1990. Primeşte din nou binecuvântare pentru a ridica mănăstirea de la firul ierbii. Iniţiază o altă colectă publică şi, ajutată de oameni inimoşi, ridică o biserică şi corpurile de chilii modeste, pe locul fostei mănăstiri.

 

Noul lăcaş este sfinţit în 1991, cu hramul Sfânta Treime. Maica a trăit până în 2007. În septembrie 2012, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat începutul lucrărilor la noua biserică a Mănăstirii Guranda, biserică ce cinstește, pe lângă hramul Sfintei Treimi, şi pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, născut pe meleagurile Botoşanilor, în satul Crăiniceni.

 

 

Mănăstirea Popăuți, o bijuterie ștefaniană

 

Biserica ”Sfântul Nicolae Domnesc” din Popăuți a fost ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare, în anul 1496, ca biserică de mir pentru locuitorii din zonă. În anul 1751, pe seama ei s-a înființat o mănăstire de călugări, construindu-se și un zid de incintă din piatră. În anul 1897, deja deteriorată, biserica este închisă. Biserica este restaurată între anii 1899-1906. În anul 1991, IPS Daniel al Moldovei ia decizia reînființării așezământului, care primește o obște începând cu anul 1996. După reînființare s-a ridicat și o nouă biserică, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

 

Alături de Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, tot ctitorie a lui Ştefan cel Mare, din 1496, şi de Mănăstirea Coşula, din timpul domniei lui Petru Rareş, Mănăstirea Popăuţi reprezintă valori autentice de importanță internaţională. Sunt lăcaşuri cunoscute în toată lumea, pictura de interior reprezintă unicat şi constituie subiect de studiu în multe tratate de specialitate.

 

 

Mănăstirea Popăuţi reprezintă, în grupa sa valorică, apogeul pictural al epocii, perla epocii sale. Cu timpul, în jurul Mănăstirii au fost construite chilii în care locuiau călugări greci. Picturile din interior au valoare internaţională şi un caracter original.

 

Locașul a ocupat o poziţie strategică, determinată de desele şi iminentele năvăliri ale duşmanilor, atraşi de bogăţiile locurilor. Așa se face că, după 250 de ani de la ridicare, lăcaşul a primit ziduri puternice de piatră şi un turn de veghe, întocmai ca unei veritabile cetăţi. Odată cu zidurile, în partea de nord-vest a bisericii s-a ridicat şi un turn clopotniţă, una dintre cele mai valoroase şi mai bine conservate exemplare de acest fel din epoca respectivă.

 

Alături de Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, tot ctitorie a lui Ştefan cel Mare, din 1496, şi de Mănăstirea Coşula, din timpul domniei lui Petru Rareş, Mănăstirea Popăuţi reprezintă singurele valori autentice de importanță internaţională. Sunt lăcaşuri cunoscute în toată lumea, pictura de interior reprezintă unicat şi constituie subiect de studiu în multe tratate de specialitate.

 

 

Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929 și fiind alcătuit din două obiective, și anume: Biserica "Sf. Nicolae"-Popăuți - datând din anul 1496, având codul BT-II-m-A-01929.01 și Turnul clopotniță - datând din 1496, având codul BT-II-m-A-01929.02.

 

Specialiștii spun că, în pictura bisericii, se regăsesc similitudini din punct de vedere cromatic cu frescele lui Giotto, în cea ce privește rafinamentul de tonuri: alburi ușor colorate, verde puternic cu tentă de albastru intens, rozuri-griuri colorate, ocruri calde și reci aplicate în câmpuri mari în special pe arhitecturi, ceea ce creează luminozitate și prețiozitate picturii. De asemenea, cromatica picturii de la Popăuți produce un efect dinamic puternic în ansamblul ei, dar și prin tendința de accentuare a  scenelor religioase reprezentate în "Rugăciunea din grădina Ghetsimani" și "Trădarea lui Iuda", prin latura compozițională a acestei  idei religioase.

 

 

Mănăstirea Agafton, locul pe care a călcat Eminescu

 

Pe la 1728, Ieromonahul Agafton a ales loc de schit în pădurile adânci din apropierea Botoșanilor, un schit care a fost populat, dintru început, doar de călugări. În 1803, mitropolitul Vaniamin Costache transformă Agaftonul în mănăstire de maici și aduce monahii de la Văratic și Agapia.

 

Noua biserică de zid a Mănăstirii Agafton a fost construită între anii 1838-1843, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", în stil moldovenesc, în formă de cruce, fără ornamentații exterioare și cu acoperișul prevăzut cu trei turnuri mari, cu baza octogonală.

 

 

Pictura bisericii a fost realizată în anul 1929 de către pictorul P. Livescu din Botoșani. Turnul clopotniță a fost construit în anul 1878 în formă pătrată și se termină cu o turlă rotundă asemănătoare celor de pe biserică. Pe la 1950 aici era un adevărat sat monahal, cu 300 de călugărițe.

 

Agaftonul este și astăzi, pentru cei care îi calcă pragul, locul unde Mihai Eminescu petrecea zile în șir, în liniștea de har și de pace multiseculară. Este locul unde își odihnesc somnul de veci surorile Ralucări, "dulcea mamă" a lui Mihai: Olimpiada, Fevronia și Sofia Iurașcu, alături de verișoara Velisaria.

 

 

 

"…Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani… a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni, şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe", scria Gala Galaction. 

 

Prin Decretul 410/1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată abuziv. Aici a fost organizat, în baza Decretelor 218/1960 si 712/1966, Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1161/1990, a trecut în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. După Revoluția din decembrie 1989, în luna martie 1991, Mănăstirea Agafton a fost reînființată. În 1999 s-a reușit mutarea căminului de bătrâni. Din anul 2004, Mănăstirea Agafton este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.

 

 

Deasupra ușii pronaosului există și astăzi inscripția: "Ziditu-sa această sfântă biserică cu hramul Pogorârea Sfântului Duh în anii 1840-1843 cu binecuvântarea Marelui Mitropolit Veniamin Costache după planul arhimandritului Veniamin Veliscu, arhitect și pictor, prin osârdia Stareței Ctitore Agapia Curt, cu osteneala și ajutorul monahilor și a altor credincioși".

 

 

Biserica unicat de la Hilișeu Horia

 

Alăturăm obiectivelor turistice prezentate astăzi și biserica de la Hilișeu-Horia. Construită în 1802, având ctitor pe Vasile Curt, proprietar al moșiei Hilișeul de Sud. În pridvorul bisericii se găsesc sculptate ornamente întâlnite și în alte biserici vechi: doi balauri. Ornamentele, reprezentând simboluri solare (rozete), se află și la ușa de intrare din pridvor în biserică, iar între naos și pronaos peretele despărțitor are doi stâlpi ornamentați tot cu câte o rozetă.

 

Biserica nu este pictată în interior, dar pe pereți există icoane vechi pictate pe lemn, multe în stare bună, altele degradate.

 

 

Este un ansamblu valoros, cu poartă cu clopotniță deasupra, ziduri laterale cu statui din piatră și un monument funerar în amintirea familiei ctitorilor. Statuile așezate pe coronamentul zidului de incintă reprezintă pe Iisus între cei 12 apostoli, în mărime naturală, și sunt unice în România. Întregul ansamblu se regăsește pe lista monumentelor istorice.

 

Biserica din Hilişeu-Crişan, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost zidită pe locul unui vechi schit, despre care nu ştie foarte bine când a fost construit. Alături se afla moşia boierului Vasile Curt, cel care a ctitorit această biserică.

 

Biserica se află între două sate, Hilişeu-Horia şi Hilişeu-Crişan, și a servit ca biserică parohială pentru satul Hilişeu-Crişan.

 

Deosebit la acest aşezământ este portalul de la intrare, care face ca această biserică să fie un unicat. Pentru că în biserica ortodoxă nu vom găsi niciodată statui, ele făcând parte mai degrabă din ritul catolic.

 

 

Se spune că Ana, soţia boierului Vasile Curt, era de neam austriac şi era catolică. Spun bătrânii satului că, din dragoste pentru soţia sa, şi probabil ca să o liniştească, boierul a ales să facă acest portal cadou pentru soţia sa, Ana.

 

Biserica este unică în Europa, fiind singurul ansamblu bisericesc care îmbină ritul bisericesc cu cel catolic.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store