Scene desprinse parcă din celebra serie americană ”The Fast and the Furious” au putut fi văzute seara și noaptea trecută în parcarea de la Kaufland.
O mulțime de tineri s-au strâns acolo începând cu ora 20:00, unde și-au ambalat la greu motoarele, au făcut drifturi și au participat la curse.
Disperați că nu se pot odihni din cauza zgomotului, unii locatari de la căminul de nefamiliști din apropierea centrului comercial au început să sune la Poliție.
Potrivit unor cetățeni care locuiesc în apropiere, pe la ora 23:00 și-a făcut apariția o autospecială a Poliției și apoi încă una, care însă minute la rând nu ar fi intervenit.
În tot acest timp șoferii și-ar fi continuat sfidător treburile, ba chiar în unele momente ar fi aprins în urale artificii și ar fi huiduit oamenii legii.
Totul ar fi durat până în jurul orei 23:00, când în zonă s-au strâns cinci mașini de la Poliție și una de la Jandarmerie.
Oamenii legii au blocat ieșirea automobilelor pe stradela de lângă parcarea fostului Lidl și au trecut la legitimarea conducătorilor auto aflați în zonă.
”Nu se poate locui aici când se adună câte 60 de mașini la raliuri. Au lăsat să plece pilele și i-au blocat pe ceilalți. Cum ninge, cum se adună”, ne-a povestit o locatară din zonă.
Potrivit acesteia, pe la 23:30, după plecarea Poliției și Jandarmeriei, șoferii au început din nou să se strângă în parcarea amintitului complex comercial.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL