Două mașini avariate din cauza unui șofer năuc de băutură

Accidentul a fost anunțat prin 112.

 

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați joi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Săvenilor s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

 

Echipajul de poliție a fost direcționat la fața locului. Aici, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Săvenilor, direcția de deplasare localitatea Roșiori înspre strada Cișmea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers în fața sa.

 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată, în cazul bărbatului de 43 de ani fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store