Cu tumoare pe creier, Doru are nevoie de ajutor - APELUL disperat al mamei: Din salariul meu de vânzătoare și al soțului, de șofer, nu putem...

Pentru mulți părinți și copii, ziua de 13 septembrie a fost prilej de bucurie și emoții, întrucât era începutul unei etape frumoase din viața lor, începerea anului școlar.

 

”Pentru noi a fost și va rămâne cea mai tristă și urâtă zi…”, spun părinții lui Doru.

 

Tristețea de care vorbește Ancuța Lungu este greu de închipuit. Nicio mamă nu vrea să audă vreodată despre băiatul ei că are o tumoare pe creier.

 

Doru, fiul ei, era un copil sănătos în general. Avea doar niște probleme la coloană pentru care făcea kinetoterapie.

 

Dar în luna august, la o ședință de kineto, a simțit o durere puternică de cap, apoi s-a dezechilibrat și i-a amorțit mâna stângă și piciorul stâng.

 

Au crezut inițial că totul ține de efortul depus, de la problemele pe care le avea la spate. Nici prin gând nu le-a trecut că ar putea fi ceva grav. Dar în urma unui consult neurologic au aflat ceea ce nu își doreau să audă vreodată: Doru are gliom talamic, cel mai frecvent tip de tumoră cerebrală.

 

Te cuprinde frica și toate gândurile negre vin peste tine la aflarea acestui diagnostic, singurul tău copil suferă de o boală nemiloasă și gravă, o tumoare foarte rară a sistemului nervos central. Ce să faci, unde să mergi, de unde să începi...

 

Din păcate, o astfel de tumoră nu poate fi operată cu succes la noi în țară, fiind localizată în profunzimea creierului.

 

Singura șansă a fost o clinică din străinătate, unde intervenția chirurgicală este posibilă, iar prognosticul este unul încurajator. Există însă o mare problemă – fiind vorba de o clinică privată și de o operație complicată, costul este unul foarte ridicat pentru o familie obișnuită.

 

Pentru a supraviețui și a avea o șansă la recuperare, Doru are nevoie de 28.000 de euro. Operația o va efectua în Turcia la Acibadem

 

”Nu știm ce va urma și cum va evolua pe viitor, de aceea apelez la dumneavoastră, vă rog din suflet să ne ajutați să strângem suma necesară pentru operație! Din salariul meu de vânzătoare și al soțului, de șofer, nu putem strânge mai nimic... Cu chiria și cheltuielile lunare abia ne descurcăm”,

a scris mama lui Doru.

 

Fiți alături de acest băiat, puțin câte puțin putem aduna suma necesară operației, este apelul lui Vlad Plăcintă.

 

Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” îl poate salva pe Doru, adolescentul pus la încercare mult prea devreme pentru vârsta lui. Împreună putem scoate și acest suflet din focul suferinței!

 

”Pe părinții lui Doru îi cunosc personal și sunt oamenii cu un bun simț cum rar mai întâlnești. Cu mama lui am fost colegi în școala generală și ne-am înțeles foarte bine, iar cu frații ei am ”rupt” mingea pe maidan. Ce este și viața!”,

Vlad Plăcintă, președintele Asociației ”Salvează o inimă”

 

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”

Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

REVOLUT: 0752.753.540

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele  copilului -DORU BLANARIU

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store