Doiniţa PSD, contraatac cu afişe la Florin PNL: Îşi asuma toate meritele

 

Replică la replică şi asta în decurs de numai vreo patru ore, aceasta este ziua de astăzi la USL Botoşani. După ce l-au acuzat pe Florin Ţurcanu că are înţelegere tacită cu PDL, iar acesta a răspuns că de fapt, PSD-iştii au făcut un plan ca să-l destituie din fruntea PNL, social-democraţii au replicat cu afişe având un pronunţat caracter electoral pe care liberalii le împart prin judeţ. Doina Federovici susţine că în acest fel liderii PNL Botoşani îşi arogă toate meritele unor investiţii în a căror derulare PSD-iştii au avut un rol important. Redăm mai jos poziţia senatorului social-demcrat pe această temă.

pliant vorona PNL Botosani

Nu am purtat nici o discutie cu domnul deputat Gireada Verginel  in sensul acesta. Discutiile au privit materialele de campanile distribuite in judet cu precadere pe raza colegiului Flamanzi. In aceste materiale domnul Turcanu isi asuma alaturi de parlamentarii PNL toate meritele pe proiectele derulate fara a face nici cea mai mica mentiune la primarii PSD din zona la ministerele care au alocat banii  sau la alti factori implicati.
Ceea ce am subliniat a fost faptul ca noi cei de la PSD putem face oricand dovada faptului ca avem un aport substantial la implementarea proiectelor de pe raza judetului. Ma intreb, domnul Turcanu  ne interzice sa discutam cu vicepresedintele PSD  Paul Pavel in ceea ce priveste problematica judetului? Nu i-am solicitat nici o data sa  faca copii dupa  documentele Consiliului Judetean. Am cerut in schimb  informatii  si propuneri de la consilierii judeteni, pentru a avea o imagine clara atunci cand mergem la ministere sa solicitam suplimentarea fondurilor. In loc sa intretina disputele politice, ar fi mai bine pentru botosaneni daca domnul Turcanu ar incerca sa colaboreze cu noi in toate proiectele judetului.

pliant vorona 2
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu somat de PSD cu Flutur: Să denunţe public înţelegerea pe care o are
[[banner]]