Doi tineri beţi au făcut ravagii într-o benzinărie din municipiu

 

Un echipaj de jandarmi s-a deplasat în data de 26 iulie a acestui an, în jurul orei 5:30 la un peco situat la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava, unde personalul de serviciu reclama faptul că două persoane de sex masculin au distrus mai multe produse aflate la vânzare.
Jandarmii au condus cele două persoane, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, din municipiul Botoşani, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, stabilind faptul că cei doi tineri, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au pătruns în incinta benzinăriei, unde au răsturnat mai multe rafturi cu produse, provocând distrugerea unora dintre acestea.
Celor doi tineri le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, conform prevederilor art.217 din Codul Penal, dosarul fiind înaintat de jandarmi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru soluţionare.