Doi puștani fără permis au furat mașina unui afacerist din curte și s-au plimbat până la Suceava

La doar 16 ani doi adolescenți din Botoșani au comis o serie de fapte extrem de grave.

 

În această seară, 30 mai 2019, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale a IPJ Botoșani au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui băiat de 16 ani din municipiul Botoșani. El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sun influența alcoolului.

 

Concret, polițiștii au stabilit că băiatul care se afla împreună cu un prieten de aceeași vârstă, a pătruns în curtea unui om de afaceri botoșănean de unde i-au furat mașina parcată.

 

Ulterior, cei doi (fără a poseda permis de conducere) au condus,  alternativ, vehiculul respectiv, până în municipiul Suceava și au revenit în Botoșani, abandonând autoturismul pe strada unde locuiește persoana vătămată.

 

Fiind testat alcoolscopic, a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

„În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând a fi dispuse măsuri conform prevederilor codului de procedură penala”,

Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de legislația în vigoare, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store