Doi preoți din Botoșani fac apel la cetățeni: Ajutați-ne ca să ajutăm!

Nu este prima dată când cei doi preoți se implică în a ajuta persoanele aflate în nevoință, fie materială sau de sănătate, fie sufletească.

 

Preoții Petru Chirvase și Cristian Buhaciuc, slujitori la Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani, fac apel la cetățeni pentru a identifica persoane care – din pricina unor boli – se află de ani de zile imobilizate în casă.

 

Cei doi preoți, alături de voluntarii din parohie, vor scoate aceste persoane afară pentru a le însoți la rude sau, pur și simplu, pentru a le oferi o plimbare în aer liber, prin locuri pe care nu le-au văzut de mult.

 

Anunțul a fost postat la intrarea în Biserica ”Sf. Vasile cel Mare”, lăcaș de cult aflat în curtea Spitalului Mavromati Botoșani.

 

 

”Ajutați-ne ca să ajutăm! Vă rugăm să ne semnalați nume și adrese de oameni imobilizați (autoizolați de ani de zile). Încercăm să-i convingem să iasă cu noi să revadă anumite locuri din oraș și rudele de la țară. Voluntarii noștri sunt echipați, vor ajuta la coborârea ș urcarea acestor persoane în și din mașinile noastre”,

 

este anunțul semnat de preoții Petru Chirvase și Cristian Buhaciuc.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store