Doi minori din Botoşani au ajuns după gratii în cursul zilei de luni.
Poliţia municipiului Dorohoi a pus în aplicare luni două mandate de executare privind doi minori de 17 ani, ambii din municipiul Dorohoi.
Pe numele lor, Judecătoria Dorohoi a emis două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, întrucât, în repetate rânduri, aceştia nu au respectat obligaţiile stabilite prin măsura controlului judiciar.
Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.