Document intern PSD : Face-ţi scandal că s-au fraudat alegerile

 

În mediul politic botoşănean circulă un material în trei pagini din care reiese că acuzele de fraudare a alegerilor au fost pregătite încă dinaintea turului I. Actul, care are sigla PSD, are ca expeditor „echipa de consultanţi”, iar ca destinatar „preşedintele Mircea Geoană”, descrie în linii mari strategia pe care candidatul social-democrat, dar şi întregul partid trebuie să o adopte în legătură cu scrutinul prezidenţial. În rezumat, se arată că în 2004 Adrian Năstase a pierdut alegerile deşi după primul tur avea o diferenţă de 7% faţă de Traian Băsescu deoarece acesta din urmă a reclamat violent fraudarea alegerilor. „Efectele acestei campanii au fost mobilizarea electoratului lui Traian Băsescu, concomitent cu demobilizarea electoratului nostru”, se spune în scrisoare. adresa PSD 1 (Medium) Apoi, se arată ce trebuie făcut : exit-poll – urile din primul tur trebuie să îl dea pe Geoană în faţa lui Băsescu, pentru ca apoi, pe măsura numărării voturilor, să se pornească ofensiva reclamării fraudei electorale. „Concret, recomandăm ca exit-poll – urile de pe Realitatea şi Antena să arate o victorie a lui Mircea Geonă cu 3-4 procente în faţă (uşor peste marja de eroare). Dacă la numărătoarea parţială a voturilor diferenţa este mai mică sau Traian Băsescu este în faţă, se va declanşa o campanie extrem de agresivă cu acuzaţia că alegerile au fost fraudate”, scrie în adresa care i-ar fi fost trimisă liderului PSD. Apoi, se prezintă opera de manipulare : se depun sesizări la Biroul Electoral Central şi la cele judeţene, liderii partidului vorbesc numai despre fraudare, televiziunile menţionate fac investigaţii, se încearcă preluarea scandalului de către presa internaţională, activiştii trebuie să comenteze intens pe internet, se trimit SMS-uri cu textul „Nu lăsa PD-L să îţi fure votul”. Concluzia întregului material este că : „nu trebuie repetată greşeala din 2004. De data aceasta noi trebuie să fim primii care atacă pe tema fraudării alegerilor”. adresa PSD 2 (Medium) Totuşi, documentul nu are nici număr de înregistrare şi nici o semnătură, însă oamenii politici botoşăneni susţin că astfel de acte intenţionat nu se iscălesc şi nici nu primesc număr de înregistrare tocmai pentru ca, dacă ajung să fie făcute publice, formaţiunea emitentă să poată uşor respinge acuzaţiile care i s-ar aduce. adresa PSD 3 (Medium)