Doar un sfert dintre elevi au contestat examenul de bacalaureat

 


Deşi numărul elevilor care nu au promovat bacalaureatul la sesiunea din toamnă este unul însemnat, respectiv aproape 500, doar 95 dintre aceştia au depus contestaţii cu privire la modul în care au fost notaţi. Soluţionarea acestora va începe marţi, 7 septembrie la Liceul cu Program Sportiv, urmînd a se finaliza pe data de 9 septembrie. „Sunt înregistrate 95 de contestaţii din care 46 la matematică, 28 la română, 13 la biologie şi cîte patru la fizică şi chimie. Contestaţiile sunt făcute de la nota 1, avem trei contestaţii cu nota 1, pînă la 7,55. Pe şcoli, Liceul de Industrie Uşoară are 31 de contestaţii, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi 12, Grupul Şcolar Şendriceni 11, Dimitrie Negreanu 9, Liceul Regina Maria din Dorohoi 8, Liceul Ştefan cel Mare şi Sfînt 8, 4 de la Truşeşti, cîte 2 de la Liceul Sportiv, Şcoala de Cooperaţie, Petru Rareş şi Darabani, Coţuşca şi Nicolae Bălcescu cîte una”, a declarat Carmen Nechita, vicepreşedinte Comisia Judeţeană de Bacalaureat. Inspectorul şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean a afirmat că, numărul mic de contestaţii în raport cu cel al elevilor picaţi este cel puţin ciudat.