Doamnele cu bani din Botoșani pun piciorul în prag și își fac propria asociație: Femeia antreprenor este o forță

Începând de vineri, 6 septembrie, femeile de afaceri din Botoșani vor avea un organism al lor care să le reprezinte și să le promoveze interesele economice.

 

La salonul Luceafărul de la Popas Cucorăni va fi lansată oficial filiala județeană a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

 

 

Este vorba de o comunitate de femei din sectoare diverse, de la financiar, turistic și comunicare până la educațional, sănătate, comercial, comunicații și chiar administrație.

 

 

Credința lor este că nu au nevoie de facilități speciale, ci de o politică economică stabilă din punct de vedere legislativ, cu măsuri fiscale raționale și echilibrate.

 

 

Ca atare, și-au unit forțele pentru dezvoltarea și promovarea culturii antreprenoriale feminine din România.

 

 

Membrele CONAF își doresc crearea unui plan de acțiuni care vizează promovarea, apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice şi culturale ale femeilor de afaceri, în relaţiile acestora cu autorităţile publice centrale şi locale, cu sindicatele sau cu alte organizaţii non-guvernamentale care au responsabilităţi delegate sau asumate în oricare din domeniile de interes pentru membrii confederaţiei, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate.

 

 

Conducerea filialei Botoșani revine managerului de la Star Internațional.

 

 

”Și la Botosani, ne-am propus să punem laolaltă toată experiența și resursele noastre, pentru a consolida mediul de afaceri local și, desigur, pentru a contribui la eforturile CONAF de a schimba mentalitățile referitoare la antreprenoriat. Din experiența mea, sunt convinsă că în această unitate la care se adaugă noi și noi patronate din toate județele țării, nu vor întârzia să apară proiecte de țară, modificări legislative și misiuni economice care vor aduce în prim-plan antreprenoriatul feminin”,

Mihaela Marcu, președinte CONAF Botoșani.

 

 

CONAF reunește: Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor, Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, Asociația Freelancerilor, Asociația Națională a Antreprenorilor și Asociația Română pentru Protocol și Ceremonial.

 

 

Evenimentul în sine este organizat de o fostă consilieră de la municipiu.

 

„Dacă ar fi să dau o definiție a ceea ce suntem, ar trebui să recunosc faptul că femeia antreprenor, sub aparența de fragilitate, este forța care pune în mișcare mediul de afaceri al viitorului. Mediul de afaceri este cel care întreține bugetul”,

Tereza Nica, organizator eveniment & manager Oti Computers.

 

La eveniment au fost invitați conducătorii Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei și Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store