Dispute în echipa de campanie a USL, Grigoraş : Îi dau afară din sediu

 

Tensiuni în echipa de campanie a USL Botoşani de la un comunicat care a fost trimis duminică presei locale. Acesta ar fi fost semnat de Viorel Grigorş, candidatul la un mandat de senator pe colegiul 3, care include şi municipiul Botoşani.
Viorel Grigoras enervat de echipa de campanie
În cadrul său, actualul senator Daniel Humelnicu, principal contracandidat, dar şi fost prefect Cristian Roman, pretendent ARD la Camera Deputaţilor erau atacaţi printre altele, pentru că nu au curajul să iasă în faţa electoratului şi să prezinte ce a făcut guvernarea democrat-liberală şi că ambii au fost complici la măsurile de tăiere a salariilor şi pensiilor. Liberalul a aflat de trimiterea comunicatului abia după ce acesta a apărut în mass-media şi nu şi-a ascuns stupefacţia pentru cele întâmplate. „Îi dau afară din sediul de campanie, eu am plătit sediul. Alea sunt minciunile lor”, a tunat Viorel Grigoraş.
 VIDEO Grigoraş: Nu rupeţi afişe! &Cinci comune şi-un oraş, votează pe Grigoraş
Acesta a mai spus că înainte de campania electorală a fost de acord să critice strict fosta guvernare, dar nu şi pe contracandidaţi. De altfel, încă de pe vremea în care Cătălin Flutur era anunţat ca şi candidat ARD pe colegiul menţionat, Viorel Grigoraş a anunţat că nu îl va ataca întrucât concepţia sa politică este alta. „Eu nu am nevoie de comunicate, eu mă întâlnesc cu oamenii, merg la emisiuni TV şi spun ce am de spus”, a mai arătat Viorel Grigoraş. Responsabilii de trimiterea comunicatului sunt angajaţii unei firme din Bucureşti care a lucrat cu PSD Botoşani în mai multe campanii electorale.
VEZI ȘI:
 USL a intrat în campanie cu sediu cochet şi un candidat absent - FOTO&VIDEO