Dispute cu Zmău şi Cucoreanu în "Patria Gireadă" pe nemernici şi femei violate 

 

După o pauză de doi ani de zile membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) s-au întrunit în şedinţă în comuna limitrofă municipiului, Mihai Eminescu, condusă de aproape  un deceniu de familia Gireadă. În sala de şedinţe a Primăriei din localitate s-au aşezat la masa dezbaterilor membrii acestei structuri laolaltă cu primarul Aneta Gireadă, consilieri locali, poliţişti şi feţe bisericeşti.


Şedinţe în teritoriu pentru apropierea de infractori

A avut evident cuvântul de deschidere preşedintele ATOP, fost şef al Poliţiei Rutiere, Dumitru Zmău care a explicat importanţa organizării acestor şedinţe în teritoriu pentru a fi cât mai aproape de pericolele care-i pândesc pe cetăţeni, dar mai ales pentru ca ATOP-ul să-şi justifice bugetul anual alocat de la Consiliul Judeţean Botoşani.
Comuna Mihai Eminescu a primit o bilă albă la capitolul ordine şi siguranţă publică, concluzia unanimă fiind aceea că „în afara unor infracţiuni de ordin rutier” nu s-au înregistrat la nivel de comunitate nici omoruri şi nici „babe violate”. La polul opus a fost oferită ca exemplu „comuna cuţitarilor”, Vorniceni, unde nenorocirile ar curge gârlă motiv, pentru care Dumitru Zmău a propus din capul locului ca următoarea şedinţă de ATOP să se mute în localitatea cu pricina.
Scopul nostru este acela de a vedea ce e de făcut. Eu sunt convins că dvs. aici identificaţi şi problemele acelora pe care îi reprezentaţi. Nu trebuie să dăm la spate acţiunile pentru că această autoritate are scopul de a pune lucrurile pe făgaş acolo unde lucrurile nu merg bine şi să vedem şi noi cu ce venim” a explicat preşedintele ATOP. Comisarul şef în rezervă a mai spus că, pe oriunde a fost, oamenii au ridicat tot felul de probleme cu care se confruntă, de la poliţişti puţini până la lipsa logisticii necesară pentru ca oamenii legii să le poată asigura un climat de siguranţă.
[[banner]]

"Toată lumea ştie comuna Mihai Eminescu este cea mai bogată", dar nu mai are bani de pază

În lipsa infracţiunilor numeroase în comuna considerată a fi cea mai bogată din judeţ, membrii ATOP au fost de părere că un accent important se poate pune şi pe prevenţie astfel încât situaţia să fie menţinută la acelaşi nivel.
Avem tot felul de situaţii, tragedii, aţi văzut copilul acela spânzurat de copac la marginea pădurii Baisa pe fond de sărăcie, o familie care trăieşte ca în Evul Mediu fără curent, fără apă, fără gaz şi astea se întâmplă şi în unităţile administrative pe care dvs. le păstoriţi. Nu numai primarii pot să facă treabă şi consilierii trebuie să contribuie”, a mai spus Dumitru Zmău.
O problemă ridicată în cadrul şedinţei a venit din partea primăriţei de la Ipoteşti, Aneta Gireadă care s-a plâns de faptul că luna aceasta expiră contractul încheiat cu firma de pază şi că bugetul nu-i permite prelungirea înţelegerii. Situaţie care s-ar răsfrânge mai ales asupra copiilor ce frecventează cursurile şcolare după amiaza şi care ies de la şcoală când deja afară s-a întunecat.
Este cea mai grea problemă. Nu avem mai mulţi bani pentru pază. Problema e la şcoli. Bani de la CJ nici vorbă, bani de la Guvern nici vorbă, societăţile au dat faliment, toată lumea ştie comuna Mihai Eminescu este cea mai bogată, într-adevăr avem câteva societăţi dar au reuşit să le dărâme pe cele mai mici care nu au reuşit să supravieţuiască. Şi nu am bani pentru pază, cu ce să le plătesc?”, a declarat Aneta Gireadă, care a menţionat că şi programul de lucru al lucrătorilor de la Postul de Poliţie se încheie la ora 16:00, motiv pentru care este îngrijorată pentru siguranţa copiilor.

E bine totuşi că "nu avem probleme deosebite să fie babe violate, ceva"

A primit o explicaţie în acest sens din partea şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cristian Cucoreanu, care a arătat că lipsa banilor este una generalizată la nivel de primării şi spre deosebire de alte localităţi, la Postul de Poliţie din Mihai Eminescu toate cele patru posturi din organigramă sunt ocupate. „Nu ne plângem la nivelul comunei Mihai Eminescu, nu avem probleme deosebite să fie babe violate, ceva”, a replicat comisarul şef Cristian Cucoreanu, care a răspuns astfel şi afirmaţiilor făcute de preşedintele ATOP pe partea de intervenţie faţă de aceste infracţiuni, mai delicate.


"Nemernici care nu reuşesc să cucerească o fată şi care stau numai în băuturi”

Cel vizat a răspuns imediat şi a explicat că nu şi-ar dori ca atacurile sexuale asupra bătrânelor să-şi aibă corespondent şi în comuna Mihai Eminescu unde, chiar şi mama sa, ar putea deveni o astfel de... „nefericită”.
Am zis Doamne fereşte de aceste lucruri, am şi eu mamă aici în comună şi am zis Doamne fereşte dacă o fi o nefericită de asta, toţi avem mame şi vine un nepot din acesta…”, a menţionat Dumitru Zmău. Preşedintele ATOP a tras un semnal de alarmă mai ales în cazul persoanelor care locuiesc în zone izolate şi care primesc cu greu ajutor în caz de atac: „Vedeţi bătrâne din astea violate de nemernici care nu reuşesc să cucerească o fată şi care stau numai în băuturi”.
În contextul acestei discuţii Cristian Cucoreanu a oferit exemplul unui tânăr care avea cel mai probabil probleme psihice şi care a încercat să-şi potolească poftele sexuale, cu forţa.
Am avut o situaţie cu un dezaxat din ăsta pe la Albeşti care a intrat în casă pentru o femeie de peste 90 de ani şi i-a scos pampersul ca să o violeze. Deci câtă pază trebuie să fie?”, a întrebat retoric Cristian Cucoreanu.
În primele opt luni ale anului 2013 cei patru lucrători de poliţie de la Mihai Eminescu au desfăşurat acţiuni de cercetare penală sub supravegherea procurorului în aproape 100 de dosare. Acestea reprezintă în fapt tot atâtea fapte de natură penală sesizate de cetăţeni şi care nu privesc fapte deosebit de grave cum ar fi tâlhării sau omoruri, ci cu precădere furturi sau alte violenţe.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE:
Şedinţă ATOP la Răchiţi cu „meci” între fost şi actual primar - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Şefimea judeţului în comuna elevei incendiate: Criminalul a transmis un mesaj