Cântarul oficial SuperKombat – muşchi, fibră, tatuaje - GALERIE FOTO

 

Veritabile pachete de muşchi şi fibră, asta s-a văzut vineri după-amiază la cântarul oficial pentru SuperKombat World Grand Prix III Botoşani. Cu o zi înainte de gala care va avea loc la Sala Polivalentă, promotorul Eduard Irimia a prezentat sportivii ce vor urca în ring.
Botosani cantar superkombat

Luptători din SUA şi până în Curacao

În total vor fi opt meciuri cu luptători proveniţi din România, SUA, Brazilia, Franţa, Grecia, Olanda, Italia, Bosnia-Herţegovina şi Curacao. Accesul în sală va fi făcut începând cu ora 20:00, iar organizatorii au insistat asupra faptului că bilete încă se mai pot procura chiar de la locul de disputare a partidelor. Oricum, aceştia sunt extrem de mulţumiţi de modul în care autorităţile locale şi firmele din Botoşani s-au implicat în buna desfăşurare a evenimentului.
„Promit să fac tot posibilul să mai vin cu o gală la anul, nu ştiu cât de mare, dar încerc să mai vin la Botoşani. Mi se pare un oraş care ne-a primit cu braţele deschise şi meritaţi o astfel de gală. O să vedeţi mâine după gală, nu ne lăudăm, dar sper să iasă un eveniment deosebit pentru că avem o presiune mare la nivel global să iasă bine”, a afirmat Eduard Irimia, preşedinte SuperKombat.

Vânt de knockout-uri

Cinci sportivi români, Cristian Ristea, Dănuţ Hurduc, Andrei Stoica, Ionuţ „Pitbull” Atodiresei şi Benjamin Adegbuyi, vor intra în ring. Cu toţii promit spectacol.
„Sper să iasă un meci foarte echilibrat şi foarte frumos. Suntem amândoi foarte agresivi”, a spus Andrei Stoica. Acesta va lupta la categoria 95 de kilograme cu bosniacul Dzenan Poturak, despre care a recunoscut că are mai multă forţă, însă susţine că îi este superior la capitolele viteză şi tehnică.
„Asta este una dintre cele mai frumoase probabilităţi”, a comentat Andrei Stoica posibilitatea unui knockout.

De la Eurosport, la MissTV

La cântarul oficial au fost prezenţi viceprimarul Cosmin Andrei, Samuel Pagal, reprezentantul Eurosport la SuperKombat şi Jelani Khalfani, fost membru Chippendales, care va cânta şi va întreţine atmosfera alături de aproape 20 de fete din toată ţara aduse la Botoşani de MissTV.
După cântarul în care s-au putut admira muşchi şi tatuaje, luptătorii şi organizatorii s-au deplasat pe Pietonalul Unirii, atrăgând privirile botoşănenilor, mergând apoi la Primăria Botoşani, unde au fost invitaţi de Cosmin Andrei. Încă înainte de a ieşi în oraş luptătorii au fost asaltaţi de admiratori şi admiratoare în holul hotelului, unde au acordat autografe.
Gala va fi transmisă în direct în peste 80 de ţări de pe cinci continente, în România putând fi urmărită la Sport.ro şi Eurosport.
CITEŞTE ŞI:
 Botoşani promovat din Japonia în Australia cu gala de la Polivalentă
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Fost stripper din Chippendales vine pentru show incendiar la Botoşani
[[banner]]