Discuţii de referendum pentru demiterea lui Portariuc: Nu sunt destule motive? 

 

Discuţiile privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Ovidiu Portariuc au fost relansate vineri de deputatul Cristian Roman. Deschise încă din toamna anului trecut de către consilierul local Gheorghe Iavorenciuc, acestea au fost reluate după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la modificarea pragului de validare a referendumurilor.
Cristian Roman referendum demitere Ovidiu Portariuc

Nu doar preşedintele României, ci şi primarii pot fi demişi la o prezenţă de 30%

Judecătorii au decis că diminuarea de la 50% la 30% a pragului pentru validarea unui referendum este constituțională, iar prevederea este valabilă nu doar în cazul preşedintelui României, cel vizat în fapt de modificările promovate de USL, ci şi la aleşii locali. Problema este că referendumurile în care să se ţină cont de noul procentaj de prezenţă pot avea loc la cel puţin un an de la adoptarea noilor reglementări.
„Ar fi fost un exerciţiu interesant dacă trecea legea referendumului în municipiul Botoşani, un exerciţiu pe care l-aş fi făcut cu mare plăcere, chiar intenţionam să-l fac, un referendum pe legea lor, de demitere a unui primar. Ar fi fost interesant. Nu sunt destule motive?” a afirmat deputatul Cristian Roman.

Portariuc încă "ciuguleşte" de la Flutur

Acesta a făcut un bilanţ al primului an de mandat al lui Ovidiu Portariuc, subliniind că singura realizare a acestuia o reprezintă întârzierea cu aproape un an a lucrărilor de la Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv „Cornişa” şi că edilul şef nu face altceva decât „ciuguleşte” din proiectele iniţiate de predecesorul său, Cătălin Flutur, precum reabilitarea termoficării, parcarea subterană şi inclusiv parcul Cornişa. Concluzia lui Cristian Roman este că Ovidiu Portariuc nu a îndeplinit în nici un caz 25% din promisiunile din Planul Portariuc pentru Botoşani, ci „infinit mai puţin”.
În condiţiile în care noul cvorum pentru referendum se aplică abia peste un an, Cristian Roman, amână cel puţin până atunci iniţierea unui referendum pentru demiterea edilului şef.
CITEŞTE ŞI:
 Încep deja discuţiile de referendum pentru demiterea lui Portariuc