Discuţii anti trafic uman, prostituţie şi cerşetorie la primării din judeţ

 

Lucrători au Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au demarat o campanie în judeţ în rândul administraţiilor publice locale în vederea combaterii unor acţiuni antisociale menite să pună în pericol siguranţa cetăţenilor.
În ziua de 21 septembrie 2012, la sediile primăriilor din localităţile Vârfu Câmpului,campanie Botosani Bucecea şi Vlădeni , reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Suceava au desfăşurat seminarii de pregătire cu reprezentanţi ai comunităţilor locale şi factori decizionali la nivel comunitar, în cadrul programului ,,Cooperarea interinstituţională în oferirea de servicii victimelor traficului de persoane”.
Scopul activităţilor este conştientizarea factorilor de risc în cadrul comunităţii şi abordarea educaţiei pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi a fenomenului de cerşetorie, prostituţie, exploatare sexuală, prin implicarea comunităţilor locale şi înţelegerea drepturilor de care beneficiază victimele traficului de fiinţe umane. S-au purtat discuţii referitoare la atitudinea tinerei generaţii faţă de traficul de persoane, cauzele, consecinţele şi formele de manifestare acestuia, precum şi prevenirea violenţei în şcoli şi în afara acesteia.
Prin aceste seminarii se urmăreşte perfecţionarea personalului de specialitate (cadre didactice, psihologi şcolari, preoţi, asistenţi sociali, asistenţi medicali) pe tematica anti-trafic.