Directorii de instituţii s-au achitat de sarcinile trasate de prefect

 


Şefii instituţiilor publice cu subordonare guvernamentală s-au achitat de sarcinile trasate de Cristian Roman printr-un proiect de hotărîre din cadrul ultimului Colegiu Prefectural, care s-a întrunit în urmă cu mai bine de o lună de zile. Practic, directorii de instituţii au trebuit să coordoneze activităţile de refacere a localităţilor afectate de inundaţii. Fiecare a primit în grijă cîte una dintre localităţi, urmînd a lua legătura cu administraţia publică locală în vederea colaborării pentru identificarea unor eventuali sponsori sau echipe de voluntariat care să dea o mînă de ajutor la ridicarea caselor. Sarcină care se pare că a fost îndeplinită cu succes de şefii instituţiilor locale, care au răspuns pozitiv solicitării prefectului Cristian Roman. „Nu am primit încă rapoarte, însă mulţi dintre aceştia m-au sunat şi mi-au comunicat anumite probleme din comunităţile în care au fost trimişi, Sorin Şologon chiar şi echipa de la Dorohoi, sunt vreo şase directori, pe partea Drăguşeni, domnul Oniciuc. Deci am primit semnale de la directori, ei au fost de mai multe ori în teren, iar primarii au confirmat acest lucru”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Urmează ca, la finalizarea acţiunilor din localităţile afectate de inundaţii, pe biroul prefectului să ajungă şi un raport cu privite la activitatea desfăşurată de directorii de instituţii în zonele afectate de calamităţi naturale.