Director Tur Ciclist: Am intrat puţin în panică la Botoşani din cauza traseului

 

Directorul Turului Ciclist al României, Valeriu Andoniu a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că este pe deplin mulţumit de modul de organizare a sosirii caravanei cicliştilor la Botoşani, fără a fi înregistrate incidente pe raza judeţului. „Competiţia s-a desfăşurat în condiţii normale, cu mici incidente inerente, însă nimic grav. La Botoşani, ca de altfel ca în fiecare an, totul a decurs conform planului stabilit cu autorităţile locale, cu Prefectura, Poliţia, toţi cei implicaţi în această competiţie şi nu a fost chiar nimic de reproşat”, a afirmat Valeriu Andoniu, director Turul Ciclist al României. Singura emoţie din partea organizatorului competiţiei a fost privitoare la schimbarea punctului de sosire a cicliştilor pe Bulevardul Mihai Eminescu faţă de Cuza Vodă cum a fost în anii anteriori. „În urmă cu două trei săptămâni când ne-a anunţat că strada Cuza Vodă se lucrează am intrat un pic în panică pentru că nu vedeam o altă variantă, ştiam de strada Eminescu, însă o ştiam destul de îngustă, însă a decurs fără probleme sosirea. La anul sperăm să venim din nou, dacă autorităţile locale ne vor primi, venim cu cea mai mare plăcere, pentru că vă spun sincer, stau liniştit când intrăm pe raza judeţului Botoşani”, a mai spus directorul Turului Ciclist. Valeriu Andoniu a mai spus că, în privinţa gropilor de pe suprafaţa carosabilă, această problemă este regăsită în 80% din drumurile din ţară, iar judeţul Botoşani nu a ieşit cu nimic în evidenţă din acest punct de vedere.