Director PSD la Fisc cu 9 terenuri şi aproape 5 miliarde în conturi

 

Unul dintre cei mai avuţi finanţişti ai judeţului este chiar director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP). Paul Mustiaţă (foto dreapta) şi-a completat pe 6 iunie o declaraţie de avere şi a avut nevoie de nouă pagini pentru a-şi trece toate bunurile pe care le deţine.
Printre altele, împreună cu soţia sau cu alte persoane, acesta are nouă terenuri intravilan, extravilan, agricol şi luciu de apă în judeţele Botoşani şi Suceava, ceasuri şi bijuterii de 15.000 de euro, conturi bancare de 490.006 lei, acţiuni, obligaţii sau împrumuturi acordate care însumat trec de 540.000 de lei. Elena Mustiaţă, soţia directorului adjunct al DGFP,este salariată a grupului de firme de confecţii „Rapsodia” şi a primit anul trecut indemnizaţii de peste 150.000 de lei, în timp ce soţul său a adunat din salariu aproape 42.000 de lei. Bunurile sau conturile bancare au fost dobândite/constituite încă de prin 1993 şi până inclusiv 2011. Paul Mustiaţă, fost ani buni comisar şef al Gărzii Financiare, este unul dintre puţinii social-democraţi care deţin funcţii de conducere la nivelul unor instituţii. El a participat anul trecut la alegerile organizaţiei PSD Botoşani şi la conferinţa unde invitat special a fost Mircea Geoană, pe atunci preşedintele partidului.

Terenuri

 JUDEŢ SUPRAFAŢĂ
TIP
ANUL DOBÂNDIRII
COTĂ DEŢINUTĂ
 Botoşani 540
intravilan
1993
100%
 Suceava 1449
agricol
1999
50%
 Botoşani 40.000
extravilan
1999
100%
 Botoşani 20.000
luciu de apă
2001
100%
 Botoşani 8.400
agricol
2005
50%
Botoşani
40.000
agricol
2006
50%
 Botoşani 12.636
extravilan
2006
50%
Botoşani
 950  intravilan  2008  100%
 Botoşani 7.200
extravilan
2008
100%
 TOTAL  131.175      

*Suprafeţele sunt exprimate în metri pătraţi


Conturi bancare

 BANCA TIP CONT
SUMĂ
 BRD
depozit bancar
214.000
 BRD cont curent
203.900
 BRD cont curent
3.994
 BRD  cont curent
 60.000
 BRD cont curent
625
 BRD cont curent
50
 Raiffeisen cont curent
7.482
 TOTAL   490.006

*Sumele sunt exprimate în RON

Acţiuni/obligaţii/împrumuturi


 SOCIETATE TIP PARTICIPAŢIE
SUMĂ
 Rapsodia Conf
acţiuni
177.220
 Rapsodia Mod
acţiuni
18.628
 Rapsodia Plus
acţiuni
34.033
 R-2004 acţiuni
18.000
Dorical Design
părţi sociale
50
 BRD fond obligaţiuni
10.186
 Dorical Design
împrumuturi în nume personal
282.000
 BRD obligaţiuni
1.320
 TOTAL   541.437

*Sumele sunt exprimate în RON