Desfiinţarea judeţului pe axa Băsescu – PDL – Flutur – Flutur

 

Atât preşedintele României Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, cât şi prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur şi preşedintele PDL Botoşani Cătălin Flutur ne-au recomandat să nu judecăm emoţional proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Ca atare, am să încerc să mă despart pentru câteva minute de sentimentul acesta şi să enumăr câteva fapte, declaraţii, întâmplări şi să vă las pe dvs. să trageţi singuri concluziile.
-    Noiembrie 2008, PDL câştigă alegerile parlamentare cu un scor de peste 30%, nici un lider nu vorbeşte de necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a ţării.
-    Decembrie 2009, PDL prin candidatul Traian Băsescu câştigă şi alegerile prezidenţiale, PDL este încă primul partid al ţării, nici un lider nu vorbeşte de necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a ţării.
-    Mai 2011, după măsurile foarte dure sociale şi economice adoptate PDL ajunge în sondaje undeva între 17% şi 19%, unul din cele mai proaste scoruri din ultimii cinci ani. USL, chiar şi în scădere, are peste 50%, ceea ce însemnă că şansele aleşilor locali PDL de a rămâne la putere sunt foarte reduse.
-    14-15 mai 2011, are loc Convenţia Naţională a partidului, la care PDL îşi numeşte secretari generali adjuncţi pe regiuni.
-    14-15 mai, la Convenţia Naţională a partidului nu se aminteşte mai nimic de preşedinţii consiliilor judeţene, în schimb se pune mare accent pe primari.
-    23 mai, preşedintele Băsescu lansează ideea că pentru accesarea fondurilor europene este necesară reîmpărţirea ţării. Nici un oficial PDL de la nivel naţional sau local nu a mai spus vreodată clar şi răspicat acest lucru.
-    27 mai, preşedintele PDL Botoşani Cătălin Flutur susţine într-o conferinţă de presă că este necesară reîmpărţirea ţării pentru a putea accesa fonduri europene. Este pentru prima dată când face această afirmaţie într-un cadru oficial.
-    27 mai, primarul Cătălin Flutur anunţă în aceeaşi conferinţă de presă iminenta adoptare a legii privind desemnarea primarului dintr-un singur tur şi recunoaşte că astfel edilii şefi în funcţie „au o şansă în plus”.
-    30 mai, cu larga susţinere a PDL Camera Deputaţilor adoptă pe articole alegerea primarilor din primul tur.
-    8 iunie, încep să apară tot mai multe informaţii precum că o bună parte a actualelor servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Prefecturii vor trece la primării.
-    9 iunie, preşedintele CJ Suceava şi totodată prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur este primul lider politic din Moldova care îşi face publică intenţia de a candida la preşedinţia viitorului mega-judeţ.
-    10 iunie, Comisia Europeană comunică oficial că pentru accesarea din 2013 a fondurilor UE nu este necesară reorganizarea administrativ-teritorială a României.
-    10 iunie, Traian Băsescu organizează o conferinţă de presă în care susţine din nou regionalizarea, nu mai aminteşte ceva despre necesitatea de a accesa fonduri europene, ci vorbeşte de debirocratizare, dând ca exemplu existenţa a 41 de inspectorate de poliţie şi faptul că în legea organizării administrativ-teritoriale a statului din 1968  ţara este încă denumită „Republica Socialistă România”.
-    10 iunie, PDL Botoşani organizează o conferinţă de presă în care Cătălin Flutur nu mai menţionează ceva despre necesitatea de a accesa fonduri europene, ci vorbeşte de debirocratizare, dând ca exemplu existenţa a 41 de inspectorate de poliţie şi de faptul că în legea organizării administrativ-teritoriale a statului din 1968 ţara este încă denumită „Republica Socialistă România”.
-    14 iunie, presa centrală scrie că senatorul PDL Iulian Urban vorbeşte şi despre un proiect de comasare a localităţilor cu o populaţie sub 5.000 de locuitori. La Botoşani, primele comune afectate ar fi cele înfiinţate în ultimul deceniu şi care sunt conduse numai de primari din opoziţie.
-    18 iunie, PDL Botoşani emite un comunicat de presă în care unele pasaje sunt copiate cuvânt cu cuvânt dintr-un discurs al lui Traian Băsescu pe tema reîmpărţirii ţării, cu accent din nou, pe exemplul cu 41 de inspectorate de poliţie.
-    20 iunie, Botoşăneanul.ro termină un sondaj online cu peste 700 de respondenţi în care 56% dintre aceştia se pronunţă împotriva proiectului PDL de reorganizare administrativ-teritorială. Mediafax derulează un sondaj asemănător şi tot 56% dintre participanţi îşi exprimă dezacordul faţă de reîmpărţirea ţării.
-    20 iunie, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL refuză cu obstinaţie organizarea unui referendum pe tema comasării judeţelor. Cei care atunci când se aflau primii în sondaje cereau mereu „să ne întoarcem la popor”, fug acum de popor ca de plutonul de execuţie. 
Sergiu BĂLĂŞCĂU